Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Ungariei

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 ianuarie 2012

Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Guvernului Ungariei, cerând modificarea măsurilor legislative care afectează independenţa Băncii Centrale şi a justiţiei, în caz contrar existând riscul sancţiunilor, anunţă preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. "Am decis lansarea procedurilor" de avertizare şi sancţionare a Ungariei, a declarat Barosso la Strasbourg. Aceasta este prima etapă a unei proceduri de infringement care poate conduce la aducerea Ungariei în faţa Curţii Europene de Justiţie.

"Nu vrem ca o umbră de îndoială să planeze prea mult timp asupra respectului faţă de democraţie în această ţară", a explicat Jose Manuel Barroso.

Premierul ungar Viktor Orban este somat să modifice reformele constituţionale referitoare la banca centrală, la statutul judecătorilor şi la autoritatea ungară de protejare a datelor. Acesta are la dispoziţie o lună pentru a se executa, au precizat colaboratorii lui Barroso.

Bruxelles-ul consideră că reformele votate de Parlamentul ungar încalcă dreptul comunitar.

"Ungaria, ca toate celelalte state membre UE, este obligată prin tratate să garanteze independenţa băncii centrale, a autorităţii care se ocupă de protecţia datelor şi a judecătorilor", a amintit Barroso, potrivit Mediafax.

Budapesta se află, de asemenea, sub presiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care este îngrijorat în special de independenţa preşedintelui băncii centrale, având în vedere că reforma prevede ca adjuncţii acestuia să fie numiţi de Guvern.

Orban va veni să se explice miercuri în faţa Parlamentului European.

Dezbaterea urmează să fie aprinsă deoarece numeroşi eurodeputaţi denunţă tendinţa autocratică şi naţionalistă a lui Viktor Orban, care a fost totuşi una dintre figurile luptei împotriva comunismului la începutul anilor "90. Premierul ungar urmează să se întâlnească, de asemenea, la Bruxelles, la 24 ianuarie, cu preşedintele Comisiei Europene, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al lui Viktor Orban. Avansând vârsta de ieşire la pensie în cazul judecătorilor, "este evident că Orban încearcă să provoace un val de demisii din magistratură" pentru a-i plasa în funcţiile vacante pe apropiaţii partidului său, Fidesz, a declarat eurodeputata ecologistă franceză HélPne Flautre.

Problema este că în faţa acestei situaţii, Comisia adoptă o "abordare strict juridică", deplânge ea. Această abordare a permis anul trecut Comisiei să obţină o modificare limitată la legea presei, fără să împiedice Guvernul să retragă licenţa singurului post de radio de opoziţie din ţară, Klubradio.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb