Comisia Europeană a efectuat plăţi de 1,39 miliarde euro către România, din Fondul pentru modernizare

S.B.
Fonduri Europene / 22 decembrie 2022

Comisia Europeană a efectuat plăţi de 1,39 miliarde euro către România, din Fondul pentru modernizare

Fondul pentru modernizare a efectuat, în cel de-al doilea an de funcţionare, plăţi în valoare totală de 4,11 miliarde euro în sprijinul a 61 de proiecte derulate în opt ţări beneficiare, anunţă Comisia Europeană. Din această sumă, României i-au revenit 1,39 miliarde euro, informează news.ro.

"În cel de-al doilea an de funcţionare, Fondul pentru modernizare a efectuat plăţi în valoare totală de 4,11 miliarde euro în sprijinul a 61 de proiecte derulate în opt ţări beneficiare. Proiectele vor contribui la modernizarea sistemelor energetice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energiei, industriei, transporturilor şi agriculturii, precum şi la îmbunătăţirea eficienţei energetice. Sprijinul acordat acestor investiţii va ajuta statele membre beneficiare să îşi îndeplinească obiectivele în materie de climă şi energie pentru 2030 şi să accelereze tranziţia verde a UE", anunţă CE.

Anul acesta s-au efectuat plăţi către Croaţia (119,8 milioane euro), Cehia (1,34 miliarde euro), Estonia (62,4 milioane euro), Ungaria (74,3 milioane euro), Lituania (85 milioane euro), Polonia (643,2 milioane euro), România (1,39 miliarde euro) şi Slovacia (399,5 milioane euro).

În iunie, fuseseră deja plătite 2,4 miliarde euro pentru a sprijini 45 de propuneri de investiţii, sumă care va fi completată astăzi cu o plată în valoare de 1,71 miliarde euro pentru sprijinirea altor 16.

Cele 61 de propuneri de investiţii selecţionate anul acesta de Fondul pentru modernizare se axează pe producţia de energie electrică din surse regenerabile, pe modernizarea reţelelor energetice şi pe eficienţa energetică în sectoarele energiei, industriei, construcţiilor şi transporturilor, precum şi pe înlocuirea producţiei de cărbune cu combustibili cu intensitate scăzută a emisiilor de carbon. Iată câteva exemple de propuneri care au beneficiat de finanţare:

producţia de energie electrică din surse regenerabile şi stocarea în baterii pentru a sprijini funcţionarea reţelei de energie electrică în Croaţia;

modernizarea sistemelor de iluminat public din oraşe, conversia cărbunelui în biomasă şi gaz în instalaţiile de termoficare şi în instalaţiile ETS, precum şi creşterea eficienţei energetice în Cehia;

transport public cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi eficient din punct de vedere energetic în Estonia;

optimizarea, digitalizarea şi automatizarea proceselor de producţie pentru a reduce consumul de energie electrică şi utilizarea materialelor în Ungaria;

renovarea clădirilor publice, creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea capacităţii de producţie a hidrogenului din surse regenerabile în Lituania;

construirea de centrale termice bazate pe surse regenerabile de energie şi îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie în Polonia;

construirea a 8 parcuri fotovoltaice şi a două centrale electrice cu turbine cu gaze în ciclu combinat pentru a înlocui lignitul cu surse regenerabile de energie şi gaz în producţia de electricitate, precum şi modernizarea reţelelor de energie electrică în România;

reabilitarea şi extinderea reţelelor de termoficare şi răcire centralizate, precum şi proiecte de decarbonizare în sectorul industrial în Slovacia.

Termenele-limită până la care statele membre beneficiare îşi pot prezenta propunerile de investiţii în vederea obţinerii unui sprijin potenţial din Fondul pentru modernizare în cadrul următorului ciclu de plăţi sunt 19 ianuarie 2023 pentru propunerile neprioritare şi 16 februarie 2023 pentru propunerile prioritare.

Finanţat din veniturile obţinute în urma licitării certificatelor de emisii din sistemnul UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul de modernizare urmăreşte să sprijine zece ţări din UE cu venituri mai mici în tranziţia lor către neutralitatea climatică. Ţările beneficiare sunt Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Plăţile de joi se înscriu în continuarea cheltuielilor considerabile efectuate din Fondul pentru modernizare în cadrul ciclurilor anterioare de investiţii. Potrivit acordului provizoriu la care s-a ajuns la 18 decembrie în legătură cu sistemul consolidat al UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul pentru modernizare va fi majorat pentru sprijini financiar procesul de tranziţie din încă trei state membre (Portugalia, Grecia şi Slovenia).

Fondul pentru modernizare sprijină investiţiile în producţia şi utilizarea energiei din surse regenerabile, în eficienţa energetică, în stocarea energiei, în modernizarea reţelelor energetice, inclusiv a sistemelor centralizate de termoficare, a conductelor şi a reţelelor, precum şi investiţiile în tranziţia justă din regiunile dependente de carbon.

În 2021, fondul a pus la dispoziţie 898,43 milioane europentr opt ţări beneficiare. Fondul vine în completarea altor instrumente de finanţare europene, cum ar fi politica de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă, mobilizând resurse semnificative, care pot ajuta statele membre beneficiare să sprijine investiţiile în conformitate cu Planul REPowerEU şi cu pachetul "Pregătiţi pentru 55". Fondul funcţionează sub responsabilitatea statelor member beneficiare, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană şi cu Banca Europeană de Investiţii.

Activităţile de evaluare a propunerilor de investiţii pe care BEI le desfăşoară în cadrul Fondului pentru modernizare sunt separate de operaţiunile standard de finanţare şi de asistenţă tehnică ale BEI, pentru a se evita orice potenţial conflict de interese în desfăşurarea activităţilor mandatate în conformitate cu Directiva ETS şi cu Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei din 9 iulie 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb