Economia Greciei va fi singura din Uniunea Europeană (UE) care va scădea anul acesta, conform estimărilor lansate ieri de oficialii de la Bruxelles, care arată, însă, că declinul va fi mult mai mic decât estimările anterioare în acest sens.
Comisia Europeană anticipează că PIB-ul Greciei va scădea cu 0,7% în 2016, faţă de -1,3%, cât a fost previziunea percedentă. În 2015, economia elenă a consemnat un declin de 1,4%.
Economia zonei euro este aşteptată să crească cu 1,7% anul acesta, iar cea a întregii Uniuni Europene - cu 1,9%.
În luna ianuarie, guvernatorul băncii centrale a Greciei, Yannis Stournaras, declara că scăderea economiei elene va continua şi în primul semestru din acest an, dar există după aceea potenţial de redresare, dacă va fi finalizată rapid evaluarea reformelor pe care Atena s-a angajat să le realizeze în cadrul celui de-al treilea program de asistenţă financiară.
Guvernul elen aşteaptă ca economia ţării să revină pe creştere în acest an, cu un avans anual al Produsului Intern Brut de până la 1,5%, faţă de prognoza anterioară, care arăta scădere.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2016, 06:52)
Acestia sunt rupti de Romania realitate.
Eu muncesc in mandra Ue zis Romania si nu am salar cat are un peneionar in Grecia 740 Euro.