COMISIA EUROPEANĂ:  "Irlanda a acordat Apple facilităţi fiscale ilegale"

C.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 august 2016

"Irlanda a acordat Apple facilităţi fiscale ilegale"

Autorităţile europene cer Irlandei să recupereze de la Apple până la 13 miliarde de euro din impozite neplătite

Apple şi Irlanda vor face recurs la decizia Comisiei Europene

Comisia Europeană a cerut, ieri, Irlandei să recupereze de la grupul informatic american Apple impozite neplătite pentru perioada 2003-2014 în valoare de până la 13 miliarde de euro, plus dobânzi, în contul unor "facilităţi fiscale" de care a beneficiat grupul american din partea autorităţilor irlandeze, informează AFP şi Reuters.

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat: "Statele membre nu pot oferi facilităţi fiscale anumitor companii, acest lucru este ilegal conform prevederilor UE privind ajutoarele de stat. Investigaţia Comisiei a ajuns la concluzia că Irlanda a acordat Apple facilităţi fiscale ilegale, care au permis acestei companii să plătească taxe semnificativ mai mici decât alte companii timp de mai mulţi ani.

Graţie acestui tratament preferenţial, Apple a plătit în realitate un profit pe companii care a scăzut de la 1% pentru profiturile sale europene în 2003 până la 0,005% în 2014".

Executivul comunitar a precizat că, în urma unei investigaţii demarate în luna iunie 2014, s-a descoperit faptul că profiturile din vânzările realizate de subsidiarele Apple Sales International şi Apple Operations Europe, companii cu sediul în Irlanda, erau alocate "într-o modalitate care nu corespunde cu realitatea economică". Astfel, majoritatea profiturilor generate de Apple în Europa erau alocate unor "head offices" care existau doar pe hârtie şi care nu plăteau taxe nicăieri. În concluzie, CE a cerut Irlandei să recupereze de la Apple impozite neplătite pentru perioada 2003-2014.

Grupul informatic american Apple a anunţat, ieri, că va face recurs la decizia Comisiei Europene cu privire la acordurile fiscale încheiate de Apple cu Irlanda, o decizie pe care o consideră "nefastă" pentru investiţiile şi locurile de muncă din Europa, informează Reuters şi AFP.

"Apple respectă legislaţia şi plăteşte toate taxele pe care le datorează oriunde operează. Vom face recurs şi suntem încrezători că decizia va fi inversată", a informat compania americană într-un comunicat de presă, precizând: "Argumentul Comisiei nu vizează cât de mari sunt taxele plătite de Apple ci modul în care Guvernul colectează banii. Va avea un efect profund şi nefast asupra investiţiilor şi creării de locuri de muncă în Europa".

Irlanda a anunţat că intenţionează să facă recurs la decizia CE. Ministrul irlandez de Finanţe, Michael Noonan, a subliniat că poziţia autorităţilor de la Dublin este în continuare aceea că Irlanda nu a acordat un tratament preferenţial Apple şi nici nu a acordat ajutoare de stat: "Decizia CE nu îmi lasă altă opţiune decât să cer aprobarea Cabinetului pentru un recurs. Acesta este necesar pentru a apăra integritatea sistemului nostru fiscal, pentru a oferi certitudine fiscală companiilor şi a contesta uzurparea de către prevederile comunitare privind ajutoarele de stat a competenţei suverane a statelor membre în domeniul taxelor".

Taxele sunt un domeniu care ţine de competenţa statelor membre UE, însă Comisia consideră că poate interveni acolo unde facilităţile fiscale constituie ajutoare de stat, un domeniu reglementat de Executivul comunitar. De exemplu, anul trecut Comisia Europeană a ordonat Olandei şi Luxemburgului să recupereze taxele datorate de grupul auto italian Fiat şi grupul american Starbucks.

ANALIŞTI, DESPRE SANCŢIONAREA APPLE:

"Lucrătură nemţească prin CE, pentru contrabalansarea scandalului Volkswagen"

Sancţionarea Apple de către Comisia Europeană (CE) pare să fie o lucrătură nemţească, prin CE, în vederea contrabalansării scandalului Volkswagen, sunt de părere unii analişti economici de la noi.

Aceştia susţin că autorităţile europene nu ar fi avut de ce să se implice în modul în care o multinaţională îşi achită taxele pe teritoriul unei ţări din UE, întrucât nu avem uniune fiscală europeană.

Sursele citate apreciază: "Este un scandal foarte ciudat, mai ales în condiţiile în care Irlanda contrazice CE, spunând că Apple şi-a achitat taxele datorate. În plus, este vorba despre o chestiune fiscală internă a unei ţări. Comisia Europeană se implică într-un mod neavenit într-un sistem fiscal naţional. CE poate face acest lucru în domeniul competiţiei, dar nu şi în fiscalitate. Este o situaţie în oglindă cu ceea ce s-a întâmplat în cazul Volkswagen, sumele fiind similare".

Amintim că producătorul german de autoturisme Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

În iunie, Volkswagen a anunţat că va cheltui 15,3 miliarde dolari în SUA pentru a răscumpăra vehiculele de la consumatori şi pentru a finanţa tehnologii ecologice.

E.O.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb