Comisia juridică respinge cererea procurorilor în cazul deputatului UNPR Titi Holban

A.C.
Anticorupţie / 30 iunie 2014

Comisia juridică a Camerei respinge cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, fiind înregistrate 10 voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi 2 abţineri, transmit surse din presă.

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, a precizat, după şedinţă, că, pentru ca decizia să fie validă, în comisie trebuia să fie jumătate plus unu din voturi, el precizând că trebuia să fie 11 voturi pentru încuviinţare, având în vedere că au fost 21 de deputaţi prezenţi.

"Prin urmare, raportul va fi că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, urmând ca acaestă decizie să o stabilească plenul", a spus Nica.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a discutat, astăzi, cererea procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, la şedinţă fiind prezent şi Titi Holban pentru audieri.

Vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica a prezentat la început solicitarea Parchetului şi a precizat că dosarul este un volum de 209 file şi a putut fi citit de către o parte din membrii comisiei şi de Titi Holban.

"A fost chemat printr-o adresă şi domnul Titi Holban, care a studiat dosarul pentru a lua la cunoştinţă de acuzele care i se aduc", a spus Nica.

Titi Holban a venit la şedinţă însoţit de avocat fără să facă declaraţii.

La şedinţă au fost prezenţi 21 din cei 27 de membri ai Comisiei juridice, lucrările desfăşurându-se în absenţa presei.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis miercuri Comisiei juridice cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Titi Holban. Raportul comisiei urmează să fie supus votului plenului Camerei în sesiunea extraordinară din 2 şi 3 iulie.

DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă pentru că ar fi luat 10.000 euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată, după un control al Direcţiei Antifraudă.

Titi Holban este al patrulea deputat pentru care organele abilitate cer, în acest an, încuviinţarea arestării preventive, după Florin Popescu, Daniel Chiţoiu, Vlad Cosma. În toate celelalte cazuri plenul Camerei a respins solicitările DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7129
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3526
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9807
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3744

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb