Compania austriacă OBB lansează un tren de noapte pe ruta Viena-Bruxelles

A.I.G.
Companii / 20 ianuarie 2020

Compania austriacă OBB lansează un tren de noapte pe ruta Viena-Bruxelles

Un tren de noapte a ajuns luni dimineaţa în gara din Bruxelles, după ce a plecat duminică seara din Viena, având la bord mai mulţi politicieni austrieci şi europeni care speră că noua rută va putea fi un exemplu într-un moment în care continentul încearcă să îşi atingă obiectivele în materie de reducere a emisiilor poluante, transmite AFP.

Compania austriacă de căi ferate OBB este de mai mulţi ani un pionier în relansarea trenurilor de noapte iar preşedintele Consiliului de administraţie de la OBB, Andreas Matthae, s-a declarat foarte mândru de noua rută. Alături de el în cursa inaugurală au fost europarlamentarul austriac Martin Selmayr, care anterior a ocupat poziţia de şef de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi care acum este reprezentantul UE la Viena.

Pentru Daniel, un turist britanic de 35 de ani, trenul de noapte a fost o alegere clară nu doar pentru impactul său asupra mediului dar şi pentru confort. "Fără stres-ul de la aeroport, este uşor şi relaxant", a declarat acesta pentru AFP.

Trenul de noapte pe ruta Viena-Bruxelles va rula iniţial în zilele de duminică şi miercuri. Cursele retur vor fi în zilele de luni şi joi. Trenul opreşte într-o serie de oraşe precum Munchen, Passau şi Linz.

OBB este singurul operator feroviar din Europa Occidentală care nu doar menţine dar a decis să îşi extindă oferta de călătorii cu trenul de noapte. OBB operează, singură sau în parteneriat cu alte companii, 27 de curse de noapte iar la finele acestui an are de gând să introducă un tren de noapte cu destinaţia Amsterdam. La sfârşitul anului 2016, OBB a decis să cumpere vagoanele pentru trenurile de noapte pe care Deutsche Bahn le-a retras din circulaţie şi a preluat serviciile pe rute precum Hamburg-Zurich şi Zurich-Berlin.

Noul ministru austriac al Mediului, Leonore Gewessler, a subliniat că decizia OBB s-a dovedit una bună iar noua rută spre Bruxelles este în linie cu ambiţia Guvernului de la Viena de a face ţara neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2040.

"Nu există niciun alt oraş din Uniunea Europeană care are atât de multe trenuri de noapte cu plecarea din Viena iar reţeaua poate fi extinsă în continuare", a spus Gewessler.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acuma stai numai putin sa afle astia de la statul islamic cind sint politicieni mai multi in tren....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb