"Compania de Factoring" a împrumutat 15 milioane euro pentru afaceri cu firmele mici

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 noiembrie 2007

Compania de Factoring, deţinută de Banca Transilvania şi de Intermarket Bank Viena, a obţinut credite suplimentare de aproximativ 15 milioane euro pentru finanţarea contractelor încheiate cu firmele mici şi mijlocii, a declarat Valentin Chirca, directorul general al companiei, citat de NewsIn.

Compania de Factoring, înfiinţată în toamna anului trecut, a obţinut în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 45,5 milioane euro, ca urmare a creşterii numărului de clienţi şi a extinderii teritoriale.

Cifra de afaceri înregistrată de companie în primele şase luni este cu 10% mai mare decât cea estimată la începutul anului, ca urmare a dezvoltării portofoliului de clienţi care activează în industria materialelor de construcţii şi cea alimentară. Un alt factor care a contribuit la dezvoltarea afacerii companiei îl reprezintă creşterea portofoliului de clienţi importanţi în zona Transilvaniei, prin deschiderea biroului regional de vânzari, precum şi prin creşterea volumului de finanţare acordat clienţilor existenţi.

Factoringul reprezintă o soluţie de finanţare pentru termenele lungi de plată a facturilor, prin care se creează un avantaj competitiv pentru companii, în special pentru IMM-uri. Apare, astfel, posibilitatea creşterii cifrei de afaceri sau, după caz, a realizării de investiţii. De asemenea, factoringul dezvoltă flexibilitatea firmei de a-şi asuma termene de plată variate.

În prezent, pe piaţa românească, printre băncile care mai oferă servicii de factoring se numără BRD-Groupe Société Générale (BRD SocGen), Banca Comercială Română (BCR), ING Bank (prin ING Commercial Finance), UniCredit, Raiffeisen Bank, ABN Amro Bank şi Romexterra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb