Companiile europene au transferat deja fondurile pentru gazoductul Nord Stream 2

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 iunie 2017

Companiile europene au transferat deja fondurile pentru gazoductul Nord Stream 2

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 a primit deja toate fondurile programate să fie furnizate în 2017 de partenerii europeni, a declarat, ieri, directorul general adjunct al grupului rus Gazprom, Alexander Medvedev, transmite RIA Novosti, citat de Agerpres.

În luna aprilie a acestui an, un număr de cinci companii energetice europene, printre care se numără şi grupul austriac OMV, au acceptat să furnizeze jumătate din finanţarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro vizând construirea gazoductului Nord Stream 2.

"Toate fondurile au intrat în conturile companiei Nord Stream 2, aşa cum era planificat", a declarat Medvedev, întrebat dacă partenerii europeni ai Gazprom au furnizat fondurile convenite anterior pentru acest proiect.

De asemenea, Alexander Medvedev a subliniat că proiectul Nord Stream 2 îndeplineşte toate normele legislaţiei europene.

"Este ciudat, Comisia Europeană cere un mandat din partea statelor membre UE pentru negocieri privind proiectul Nord Stream 2. Noi lucrăm deja în conformitate deplină cu reglementările pe teritoriul UE, iar secţiunea onshore a acestui proiect este implementată în conformitate cu toate normele", a declarat Alexander Medvedev.

La începutul acestei luni, executivul comunitar i-a solicitat oficial Consiliului Uniunii Europene - ce reprezintă statele membre ale UE - să îi acorde un mandat de negociere cu Rusia pentru a garanta că proiectul "va fi exploatat într-o manieră transparentă şi nediscriminatorie".

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb