Companiile şi regiile de stat au prejudiciat cel mai mult bugetul naţional

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 22 februarie 2006

Din aproape 1.000 de miliarde lei, reprezentînd prejudicii la buget, statul a recuperat mai puţin de 20%

Rău-platnicii, cei care au beneficiat de foloase nerealizate şi agenţii economici care au efectuat plăţi nelegale au prejudiciat patrimoniul public şi privat cu peste 25 de milioane de euro (907 miliarde lei). Din această sumă, Curtea de Conturi a reuşit să recupereze, în urma controalelor, mai puţin de 5 milioane de euro, conform Raportului Public pe anul bugetar 2004.

Principalele nereguli constatate în urma controalelor efectuate de Curtea de Conturi sînt reprezentate de plăţi peste cotele sau limitele legale, avansuri peste limitele admise de lege sau nejustificate prin bunuri sau servicii, cheltuieli nereglementate de lege, plăţi fără documente justificative sau cu documente ilegal întocmite. Valoarea totală a prejudiciului creat prin aceste abateri, împreună cu valoarea foloaselor nerealizate, se ridică la circa 12 milioane de euro. Curtea de Conturi a reuşit să recupereze numai un milion de euro din prejudiciile de mai sus.

Pe domenii, zona în care au fost constatate cele mai multe abateri de la lege este cea a învăţămîntului şi cercetării, în număr de 116 de cazuri, cu un total al prejudiciilor de peste 30 miliarde lei.

Deşi cu mai puţine neregului constatate (68 de cazuri), în zona acţiunilor economice, a serviciilor publice, a mediului şi a locuinţelor au fost depistate plăţi nelegale şi foloase nerealizate care depăşesc 396 miliarde de lei vechi. În aceasta zonă, Curtea de Conturi a reuşit sa recupereze numai 16 miliarde lei.

Companiile de stat-campioane ale neregulilor contabile

Printre companiile şi regiile în cazul cărora s-au constatat abateri, cu privire la adminstrarea patrimoniului public şi privat al statului, se numără Societatea Natională de Radiocomunicaţii, Regia Autonomă "ROMATSA" SA, Compania Naţională "Poşta Română" SA, precum şi Regia Autonomă Monetăria Statului. De asemenea, în cazurile Companiei Naţionale "ROMARM", "Distrigaz Sud" SA, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Regia Autonomă Monetăria Statului şi Administraţia Naţională de Meteorologie, Curtea de Conturi a constatat nereguli cu privire la exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de profit şi pierdere la încheierea exerciţiului financiar 2004.

O altă neregulă constatată se referă la efectuarea de către anumite companii a unor plăţi nejustificate, cum este cazul Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" SA Constanţa, care a achitat către televiziunea MTC Constanţa suma de peste 4 miliarde lei, reprezentînd prestaţii de servicii pentru reclamă, neexecutate de respectiva instituţie media.

De asemenea, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a înregistrat un prejudiciu de 13,3 miliarde lei vechi ca urmare a achitării unor lucrări supraevaluate, în timp ce aceeaşi Direcţie Regională, filiala Constanţa a efectuat plăţi nelegale în valoare de 2,1 miliarde lei, din sumele primite de la bugetul de stat pentru reparaţii capitale.

Acelaşi Raport al Curţii de Conturi relevă faptul că, în campania electorală din anul 2004, PNL şi PUR nu au respectat limitele impuse de lege privind sumele obţinute din donaţii, depăsind limita admisă. Astfel, PNL a încasat donaţii care au depăsit cu 76,5 milioane limita legala, în timp ce PUR a depăşit suma admisa cu 500 milioane lei vechi. Per total, partidele angrenate în lupta electorală, respectiv PUR, PNL, PSD, Alianţa DA, PRM şi UDMR au primit donaţii care depăşesc 9,78 miliarde lei vechi, în fruntea clasamentului aflîndu-se PUR (4,73 miliarde lei) şi PSD (3,27 miliarde lei).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb