COMUNICAT DE PRESĂ Cristian Oneţiu se implică în crearea celei mai mari comunităţi româneşti de business din zona Golfului

C.P.
Comunicate de presă / 22 aprilie 2021

Cristian Oneţiu se implică în crearea celei mai mari comunităţi româneşti de business din zona Golfului

Cofondatorul Life Care inclus în TOP 500 Forbes şi Top 300 Capital, Cristian Oneţiu a fost invitatul special al evenimentului Forum Antreprenorial Q1/2021, cu tema "Opţiuni de creştere şi scalare a afacerilor în perioada de pandemie", care a avut loc în luna aprilie, cu sprijinul Consulatului General al României din Dubai, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Evenimentul dedicat antreprenorilor români cu afaceri active în Dubai şi EAU a avut ca scop iniţierea unor demersuri de asociere a acestora şi de promovare a afacerilor româneşti. Cristian Oneţiu, fondatorul comunităţii Business Mentors, de formare de mentori în afaceri dintre antreprenorii cu experienţă, şi al Scale-UP 1000, cea mai importantă comunitate de educaţie şi susţinere a mediului antreprenorial, a împărtăşit din experienţa sa în ceea ce priveşte valorile şi munca în acest domeniu, dar şi despre schimbările, cele mai bune soluţii de readaptare şi oportunităţile contextului actual.

"Când mă gândesc la performanţă în afara ţării, mă gândesc la < Diaspora economică >, la antreprenorii cu afaceri proprii şi intraprenorii ce conduc afaceri mari ale altora. Întâlnirea noastră a reprezentat o primă interacţiune care însă m-a convins de câteva aspecte importante, ce pot reprezenta un punct de pornire a unei comunităţi serioase de români în ecosistemul economic din zona Golfului. Consulatul este cu adevărat deschis şi dornic să ajute, antreprenorii şi intraprenorii sunt deschişi să se întâlnească şi să înveţe, economia încurajează investiţiile şi stimulează antreprenoriatul. Ţinând cont de această situaţie unică sper ca antreprenorii să creeze şi ei un context unic în care românii progresează ÎMPREUNĂ. De asemenea, dat fiind faptul că voi sta o bună perioadă aici în următorii 2-3 ani, spun foarte tare şi răspicat: SUNT aici să ajut! ", precizează Oneţiu.

La rândul său, Consulul general al României în Dubai, Nicoleta Teodorovici declară că "am avut o seară minunată organizată de Cristian Oneţiu, mentor, investitor şi antreprenor de succes, şi alături de antreprenori români din Emiratele Arabe Unite. Am aflat poveştile de succes ale românilor noştri care conduc afaceri solide de peste 12 ani în Dubai, prin perseverenţă şi pasiune, şi ale altor antreprenori care conduc afaceri tinere, cu potenţial, întrucât < disponibilitatea s-a întâlnit cu oportunitatea >. S-au generat idei extraordinare şi chiar un plan de acţiune. Îmi exprim încrederea că este un prim pas în a aduna laolaltă mediul de afaceri românesc din EAU, vă aşteptăm la următoarea întâlnire preconizată în luna iunie şi adresez sincere mulţumiri lui Cristian Oneţiu şi tuturor participanţilor".

Şi feedbackurile celor prezenţi la eveniment şi a celor care au interacţionat cu business mentorul român au fost pozitive, aceştia apreciind că "întâlnirea a fost peste aşteptări", "evenimentul a fost foarte util, o iniţiativă bine-venită! M-am bucurat tare să cunosc oameni interesaţi de antreprenoriat, care îşi doresc să construiască o comunitate de afaceri aici în Dubai. Aş vrea să mă implic şi în următoarele întâlniri şi să ajut cum pot. Mulţumesc mult!" sau că această interacţiune a fost "plină de energie, de idei minunate şi inovatoare. Mi-a dat un avânt imens în direcţia măreţiei."

Consulatul României din Dubai îşi propune în continuare organizarea de noi evenimente pentru a susţine şi a promova antreprenorii români, investitorii care doresc să dezvolte afaceri în EAU şi în România, prin acţiuni concrete ca prezentarea mediului de afaceri, oportunităţi de afaceri şi investiţii, date macroeconomice, filosofia spaţiului, ghidul de afaceri şi facilitarea schimburilor şi interacţiunilor proactive.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb