Condmag Braşov îşi majorează capitalul social cu 5,76 milioane lei

Ovidiu VRÂNCEANU,Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 aprilie 2009

Acţionarii societăţii Condmag Braşov au decis în această săptămâ­nă majorarea capitalului social cu 5,76 milioane de lei.

Aceasta va fi realizată prin aport de numerar, prin emiterea unui număr de 57.598.839 de titluri noi având valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune, prin subscrierea unei acţiuni noi la 3 acţiuni deţinute, subscrierea urmând să fie realizată proporţional cu numărul de acţiuni deţinute de fiecare acţionar.

În cazul în care titlurile emise în prima etapă nu vor fi subscrise în totalitate, acţionarii care au participat deja la operaţiune vor mai putea subscrie din titlurile rămase, proporţional cu deţinerea de la data de înregistrare.

Compania Condmag Braşov este specializată în construcţia de conducte magistrale de gaze şi petrol, fiind controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, care deţine şi Dafora Mediaş şi Armax Gaz.

Anul trecut, cifra de afaceri a companiei braşovene a scăzut cu 32% anul trecut comparativ cu 2007, de la 214,7 milioane de lei la 145,3 milioane de lei. Veniturile Condmag au scăzut cu 26% anul trecut, de la 228,3 milioane de lei în 2007 la 168,7 milioane de lei, dar şi cheltuielile s-au diminuat cu 29%, până la aproape 160 milioane de lei. Profitul brut aproape s-a dublat, de la 5,7 milioane de lei în 2007 la 10,8 milioane de lei anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930