Compania de dezvoltare imobiliară Conect Business Park Bucureşti (COEC) a afişat în primele nouă luni din 2007 un profit net de 8,6 milioane lei (2,56 milioane euro), cu mult mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2007, pe fondul vânzării unor active, a informat societatea. În primele trei trimestre din 2007, afacerile companiei s-au cifrat la 6,2 milioane lei (1,84 milioane euro), în creştere cu 16,6% faţă de intervalul similar al anului trecut, când acestea au fost de 5,34 milioane lei. Compania a avut în primele nouă luni din 2006 un profit net de 264.300 lei, de aproape 33 de ori mai mic decât cel obţinut în primele nouă luni ale acestui an.
Creşterea profitului a fost determinată de vânzarea de active, reflectată în alte venituri din exploatare, care în primele trei trimestre ale acestui an s-au cifrat la 31,7 milioane lei (9,44 milioane euro), cu mult mai mari faţă de perioada similară din 2006, când acestea au fost de 331.700 lei.
Conect Business Park Bucureşti are un capital social de 16,2 milioane lei (4,7 milioane euro), divizat în 1,2 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 13,36 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Tinapack Co SRL, care controlează 96,98% din acţiuni.