CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" / FLORIN MOŢIU, CONSILIER AL MINISTRULUI JUSTIŢIEI: "Senatul elimină din proiectul Codului Insolvenţei prevederile controversate"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 21 februarie 2014

"Senatul elimină din proiectul Codului Insolvenţei prevederile controversate"

Senatul a luat în considerare propunerile de eliminare a unor prevederi din proiectul Codului Insolvenţei, după cum a precizat Florin Moţiu, consilier al Ministerului Justiţiei.

Două dintre cele mai controversate articole sunt cele care prevăd reducerea perioadei de reorganizare şi executarea creanţelor în procedura de insolvenţă.

Potrivit domnului Moţiu, senatorii au eliminat deja unul dintre aceste două puncte, urmând ca şi cel de-al doilea să fie scos din proiect.

"Cele două prevederi nu au existat, iniţial, în proiectul de Cod întocmit de Ministerul Justiţiei, ele fiind adăugate înainte de aprobarea Ordonanţei, în Guvern. În propunerile care au fost transmise Senatului se regăseşte abrogarea acestor texte şi, în consecinţă, primul a fost eliminat, iar al doilea urmează şi el să fie scos din proiect, intenţia fiind să se revină la forma sa iniţială", potrivit lui Florin Moţiu.

Acesta a subliniat şi faptul că trebuie să avem o reglementare a insolvenţei persoanelor fizice, lucru cu care Banca Naţională a României nu este de acord.

Din cauza acestui lucru, în proiectul Codului Insolvenţei, care se află în Senat, nu este introdusă o prevedere care să facă referire la insolvenţa persoanelor fizice, potrivit lui Florin Moţiu, care a subliniat:

"Nu sunt de acord cu neacceptarea de către bănci şi de către BNR a unei reglementări privind insolvenţa persoanelor fizice, dar nu vom ţine în loc Codul Insolvenţei din cauză că lipseşte această prevedere, care poate fi introdusă ulterior în legislaţie. În scrisoarea încheiată cu Fondul Monetar Internaţional, reprezentanţii organismului internaţional au subliniat că autorităţile româneşti continuă să se abţină în promovarea unei reglementări a insolvenţei persoanelor fizice".

Florin Moţiu a mai precizat că noul Cod al Insolvenţei, care vrea să unifice toate reglementările din domeniu, ce se regăsesc, acum, în şase legi distincte, să îmbunătăţească legislaţia în domeniu şi să eficientizeze procedura de insolvenţă, reglementează, printre altele, şi procedurile care privesc instituţiile de credit şi pe cele transfrontaliere, dar nu prevede şi o procedură referitoare la unităţile administrativ-teritoriale.

Consilierul a menţionat că, săptămâna viitoare, proiectul Codului Insolvenţei va trece de Senat, urmând să meargă, în procedură de urgenţă, în Camera Deputaţilor, care este for decizional, iar în luna aprilie să fie aprobat în plenul Parlamentului.

Moţiu a declarat: "Săptămâna acesta am parcurs împreună cu membrii Comisiei circa jumătate din această reglementare şi pot spune că a fost o colaborare foarte bună, în sensul că s-a muncit eficient şi aplicat pe prevederile acestui cod. Am vrea ca din Senat să iasă o formă cât mai bună, astfel încât, în Camera Deputaţilor, în afara unor propuneri care mai pot fi aduse pentru îmbunătăţire, să poată să meargă repede şi să fie o formă cât mai aproape de cea finală".

Iniţiativa de întocmire a unui Cod al insolvenţei a fost luată ca urmare a mai multor solicitări venite atât din partea mediului de afaceri, cât şi de la creditori şi specialişti în domeniu.

Proiectul de lege pentru aprobarea noului cod în domeniu a fost înaintat Parlamentului în procedură de urgenţă, după ce, în luna octombrie a anului trecut, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind insolvenţa.

Iniţial, Guvernul a promovat Codul Insolvenţei printr-o Ordonanţă de Urgenţă, hotărând că noile prevederi ar fi urmat să fie aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de insolvenţă şi a celor de prevenire a insolvenţei aflate în derulare.

Codul insolvenţei a fost întocmit de specialişti în timp de un an, fiind finanţat din fonduri de la Banca Mondială şi modificat, ulterior, de Guvern.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb