CONFERINŢA CSR ŞI SUSTENABILITATE Laszlo Borbely, DDD: "Planul de acţiune pentru economia circulară e stabilit până în 2032"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 octombrie 2023

Laszlo Borbely, DDD: "Planul de acţiune pentru economia circulară e stabilit până în 2032"

Guvernul a aprobat săptămâna trecută planul de acţiune pentru implementarea strategiei privind economia circulară, strategie ce a fost adoptată anul trecut şi care include şapte domenii mari de activitate, a arătat Laszlo Borbely, Consilier de Stat la Cabinetul Prim-Ministrului şi coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Laszlo Borbely a menţionat: "Deşeurile şi apa reprezintă două elemente importante din cele şapte domenii mari şi includ 52 de acţiuni. Vorbim despre o schimbare de mentalitate care se întâmplă la nivelul companiilor private şi la nivelul băncilor şi dorim să avem tehnologii sustenabile şi achiziţii publice verzi. În momentul de faţă, companiile private şi băncile se duc pe investiţii sustenabile, pe posibilitatea de a avea o radiografie, o analiză cu privire la sustenabilitatea companiei. Dar poţi să ai orice fel de strategie, pentru că nu contează dacă nu ai un folow-up, dacă nu ai structuri de guvernanţă care să supravegheze. Avem în acest sens un comitet care s-a reunit de patru ori, avem nuclee la nivelul a 12 ministere implicate şi oamenii cu care corespundăm şi vom avea 10 comisii pentru diferite domenii. Planul de acţiune este stabilit până în 2032. Avem toate ingredientele necesare pentru aplicarea mentalităţii de economie circulara".

Domnia sa a precizat că la schimbarea mentalităţii un rol important îl va avea viitorul Centru de Excelenţă, care reprezintă un jalon din PNRR şi pentru care există un proiect de lege, centru ce va oferi ştiinţă şi expertiză pentru administraţia publică.

Laszlo Borbely a punctat: "Avem reglementate bugetarea sustenabilă, studiile de impact şi interconectivitatea strategiilor. Centrul de Excelenţă va oferi studii şi analize de impact. Mai avem a doua componentă - noua meserie de expert în dezvoltare durabilă. Avem deja primii 150 de experţi şcoliţi, oameni care sunt nucleele noastre din ministere. Avem aceşti experţi, care vor fi în total 2000 până în 2026, din care 400 în administraţia publică centrală, iar 1600 în administraţia publică locală şi instituţii publice. Ultima componentă în acest ansamblu va fi un agregator de dezvotare durabilă care va fi finalizat anul viitor. Avem astfel îndeplinite premizele ca să putem aveam o gândire mai sustenabilă, o gândire care să însemne bugetare pentru mai mulţi ani pentru îndeplinirea parametrilor din strategie ce va trebui revizuită conform noilor documente europene".

Referitor la Codul Român al Sustenabilităţii, acest proiect de act normativ se află în faza finală, actul respectiv fiind benefic Ministerului Finanţelor şi companiilor, prin prisma noii directive europene care impune din anul 2025 marilor companii să întocmească rapoarte privind sustenabilitatea, a susţinut coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Laszlo Borbely a spus: "Codul Român al Sustenabilităţii va duce la uniformizarea modului de raportare, pentru că în momentul de faţă sunt ordine ale Ministerului Finanţelor, potrivit cărora rapoartele sunt predate Registrului Comerţului, iar eu trebuie acum să solicit contra-cost la ONRC aceste rapoarte de sustenabilitate ale companiilor. Prin acest nou cod, avem o platformă funcţională, avem şi un ghid al sustenabilităţii care va ajuta companiile să se pregătească pentru raportările pe care le vor face începând cu anul 2025, dar şi începând cu anul 2027 - an în care şi IMM-urile vor trebui să întocmească aceste rapoarte care vor fi depuse la departamentul nostru, dar se pot depune şi la Ministerul Finanţelor. Cetăţenii vor putea accesa această platformă, pentru că ei trebuie să ştie ce fac aceste companii. Vrem prin acest Cod al Sustenabilităţii să aducem o regulă şi să ajutăm companiile să se pregătească".

Domnia sa a concluzionat susţinând că ţara noastră a făcut paşi importanţi pe drumul către sustenabilitate prin prisma unei viziuni unice, unui lidership şi a unui parteneriat între autorităţile publice, pe de o parte, şi mediul de afaceri şi societatea civilă, de cealaltă parte.

Conferinţa BURSA a avut loc la SCENARIO, spaţiul de evenimente de la etajul 17 din ONE Tower.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb