CONFERINŢA EUROMONEY: Liviu Voinea: "Mizăm pe o creştere de 2,2% în acest an"

A.S.
Macroeconomie / 14 ianuarie 2014

Liviu Voinea

Liviu Voinea

Guvernul se aşteaptă la o creştere economică de 2,2% în acest an, potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a precizat că prognoza este una conservatoare.

Economia ţării noastre evoluează sub potenţial, în prezent, din cauza deficitului de cerere care nu se manifestă doar la nivel naţional, ci şi la nivel regional, a afirmat oficialul. "De ce avem acest deficit? Din cauza creditelor neperformante, a reducerii expunerii băncilor, a devalorizării monedelor locale, a ajustărilor fiscale, care reduc < combustibilul > necesar creşterii", a explicat domnia sa.

Ţările europene trebuie să reducă decalajul care există între creşterea potenţială şi cea reală şi să reuşească să îşi reia şi să îşi majoreze producţia economică, este de părere Liviu Voinea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb