SIF-urile pot să genereze nişte campioni în economie, prin "creşterea" unor companii din portofoliile lor, care, în câţiva ani, să acceseze o listare la bursă, a afirmat Ovidiu Demetrescu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Bună Administrare (ARBA), adăugând că SIF-urile pot fi folosite ca o rampă de lansare a companiilor. "Cred că SIF-urile au datoria să fie un motor de creştere economică, şi nu unul de lichidare de deţineri", a subliniat reprezentantul ARBA.
Ovidiu Demetrescu a adus în atenţie guvernanţa corporativă care, în opinia sa, are nevoie de transparenţă, profesionalism şi integritate.
"Baza guvernanţei corporative este reprezentată de transparenţă, profesionalism şi integritate", a afirmat domnia sa, menţionând: "Transparenţa trebuie să privească deciziile şi prezentarea rezultatelor companiei, iar profesionalismul - criteriile profesionale bazate pe KPI-uri (Key Performance Indicator). Îndeplinirea criteriilor de performanţă de către management nu va duce decât la întâlnirea obiectivelor managementului cu cele ale acţionarilor. Dar, ca să putem ajunge la această aliniere de obiective, acţionarii trebuie să definească obiectivele foarte clar. Dacă nu şi le definesc acţionarii, atunci vom fi într-un teritoriu absolut nedefinit, într-o zonă gri, iar managerii vor acţiona după inspiraţia lor sau după regula bunului simţ, cum le dictează conştiinţa".
Totodată, domnul Demetrescu a avertizat asupra integrităţii şi probităţii morale a celor care conduc companiile: "Dacă nu avem nişte principii etice, nişte oameni integri, putem să punem toate regulile Pământului într-o companie. Ei vor căuta întotdeauna portiţele de scăpare şi de intrare în derapaje pe lângă regulile şi procedurile stabilite şi agreate de companie".
Oficialul ARBA a făcut referire la un studiu realizat de o companie din SUA pe un indicator de comportament etic, corelat pe zece ani de zile, cu privire la performanţa a o sută de companii din indicele S&P 500. "Studiul a constatat că există o corelaţie pozitivă între comportamentul etic al managementului şi integritatea acestuia, şi rezultatele financiare ale companiilor respective", a declarat Ovidiu Demetrescu, adăugând: "Conform analizei, managerii cu cel mai bun scoring au dus companiile lor la o performanţă superioară indicelui S&P, cu aproape 10% în cei zece ani. Cei cu scoring mai puţin bun au subclasat indicele cu circa 1%".
Potrivit domnului Demetrescu, acest rezultat arată că, acolo unde există un management profesionist, care acţionează după nişte reguli ale bunului simţ, compania va realiza performanţă.
1. Povesti
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 29.03.2017, 07:23)
Treaba cu comportamentul etic e doar o poveste, mai ales in faza de dezvoltare in care se afla Romania. SIF-urile au dovedit de vreo 20 de ani incoce de ce sunt in stare, iar FP-ul le calca pe urme; baietii astia n-au nicio treaba cu cresterea economica, dimpotriva...