CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÎNEŞTI EDIŢIA A V-A / MARIUS DĂNILĂ, SPECIALIST CORPORATE AND INVESTEMNT BANKING: "Uniunea Pieţelor de Capital - complementară Uniunii Bancare"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 septembrie 2016

"Uniunea Pieţelor de Capital - complementară Uniunii Bancare"

Dănilă: "Piaţa de capital din Europa este extrem de fragmentată"

Piaţa de capital din Europa este extrem de fragmentată, existând 17 burse importante în cele 28 de state membre UE, este de părere Marius Ioan Dănilă, specialist Corporate and Investemnt Banking.

Domnia sa a precizat: "În ciuda granularităţii mari a burselor, Europa se confruntă cu o concentrare majoră a capitalizării - principalele cinci instituţii bursiere acumulează 95% din capitalizarea totală. Există o legătură directă între dimensiunea capitalizării şi cea a economiilor naţionale, însă concentrarea capitalizării excede dimensiunea economiei - cele cinci burse amintite sunt localizate în economii ce cumulează circa 85% din PIB-ul european. O adevărată surpriză este o comparaţie cu piaţa bursieră a Statelor Unite - în ciuda unei bune comparabilităţi a celor două zone din punct de vedere economic, piaţa de capital americană este substanţial diferită, la momentul actual având doar două instituţii bursiere majore. Piaţa americană nu este numai extrem de concentrată, dar şi de două ori mai mare decât cea europeană. Este evident că experienţa Statelor Unite oferă lecţii şi indicii foarte utile în construcţia CMU".

În prezent, o preocupare importantă a autorităţilor este realizarea Uniunii Bancare şi a Uniunii Pieţelor de Capital.

Ambele proiecte sunt de mare interes şi pentru România, având în vedere stadiul economiei şi al pieţelor financiare, precum şi priorităţile naţionale pe termen mediu şi lung.

Domnul Dănilă a subliniat: "Uniunea Bancară are ca principal scop o integrare deplină şi sustenabilă a pieţelor bancare, prin instrumentele supravegherii unice, a mecanismului comun de rezoluţie şi a unui cadru unic privind garantarea depozitelor bancare.

Similar, Uniunea Pieţelor de Capital are ca menire crearea unei pieţe unice de capital în vederea identificării de noi soluţii pentru direcţionarea eficientă a resurselor financiare disponibile către zonele unde astfel de resurse sunt necesare (în special infrastructură, unde nevoia de finanţare este de două trilioane de euro până în anul 2020, conform BEI şi IMM), pentru a oferi companiilor noi posibilităţi în ceea ce priveşte diversificarea surselor de finanţare şi pentru a mari plajă de opţiuni în ceea ce priveşte economiile pe termen lung".

Uniunea Pieţelor de Capital trebuie privită ca o iniţiativă complementară Uniunii Bancare, împreună având menirea să crească stabilitatea şi rezistenţa la şocuri a pieţei financiare europene, opinează domnul Dănilă.

Conform domniei sale, unificarea pieţei europene, inclusiv a celei financiare, este un concept general acceptat şi promovat corespunzător, însă de multe ori realitatea, la nivelul ţărilor membre, ne arată din păcate o adâncire a diferenţelor de ordin economic, financiar şi social, generate şi de (sau în special de) neadaptarea economiilor naţionale la dezvoltările globale ale ultimelor decade.

În prezent, în ciuda unei abundente lichidităţi furnizate de Banca Centrală Europeană, băncile comerciale, confruntându-se cu o multitudine de probleme de natură internă şi externă, nu transformă această lichiditate în creditarea economiei reale, mai ales într-un cadru competiţional extrem de limitat ca alternative, evidenţiază domnul Dănilă.

Domnia sa atrage atenţia că, la nivelul fiecărei ţări, avem nevoie de o revitalizare a forţelor productive din economie, apreciind: "Criza şi consecinţele ei sunt acompaniate de învăţăminte importante; aş aminti doar două: renunţarea la politici de austeritate şi conştientizarea că o creştere economică nu se produce numai cu instrumente şi politici ale băncilor centrale".

Domnul Dănilă spune că băncile centrale pot contribui la reducerea datoriei publice şi private, prin micşorarea nivelului dobânzilor şi pomparea de lichidităţi în sistemul bancar, însă nu pot elimina aceste datorii şi nu pot singure să sprijine firmele, gospodăriile şi băncile în procesul de reducere a aversiunii la risc şi revenire la iniţiative şi acţiuni generatoare de creştere economică sustenabilă.

Conform unor studii recente, principalele vulnerabilităţi la adresa sectorului financiar european sunt nivelul scăzut al dobânzilor, incertitudinile privind evoluţia cadrului legal şi de reglementare, creditele neperformante, lichiditatea pieţelor, securitatea cibernetică.

Din punct de vedere al provocărilor pentru construcţia unei pieţe de capital europene, un sondaj similar scoate în evidenţă aspectele fiscale, Brexit-ul, fragmentarea pieţei, contaminarea din partea reglementărilor sectorului bancar sau de asigurări, complexitatea exerciţiului CMU, lipsa de cultură investiţională, diferenţe în dezvoltarea pieţelor naţionale, numărul mic de investitori instituţionali activi, a mai menţionat Marius Dănilă.

Domnia sa a precizat că, în procesul de construcţie a Uniunii Pieţei de Capital (CMU), au fost conturate mai multe probleme: diminuarea recentă a fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene; cadrul legal extrem de puţin armonizat; subdimensionarea pieţelor europene de obligaţiuni; educaţia financiară a investitorilor retail; nevalorificarea expertizei şi bunelor practici deja acumulate; necesitatea încurajării operaţiunilor de securitizare.

"Marile centre financiare europene au devenit, în perioada scursă de la începutul crizei financiare globale, mult mai puţin capabile să atragă emitenţi şi investitori internaţionali", a precizat domnia sa.

Necesitatea încurajării operaţiunilor de securitizare trebuie să se constituie într-o prioritate a factorilor relevanţi, atât înainte, cât şi după implementarea CMU - revigorarea pieţei europene a securitizărilor este absolut esenţială în finanţarea companiilor, în special a IMM-urilor, potrivit lui Marius Dănilă, care a adăugat: "În ceea ce priveşte procentul IMM-urilor ce se confruntă la momentul actual cu probleme majore în obţinerea de finanţări bancare, observăm valori destul de mari - de exemplu 35% în Spania, 28% în Portugalia, circa 30% în Belgia, Franţa şi Germania, 42% în Italia.

Domnia sa este de părere că finalizarea celor două proiecte necesită timp, însă perioada pe care o traversăm obligă toţi factorii relevanţi la o accelerare a procesului, fără subestimarea provocărilor pe termen scurt şi mediu.

Adoptarea Euro, Aderarea la Uniunea Bancară, aderarea la Uniunea Pieţelor de Capital sunt decizii politice (asemeni deciziei de aderare la UE), atrage atenţia specialistul, concluzionând: "Consider că este timpul să adoptăm deciziile politice cât mai rapid, pentru a fi în poziţia de a participa direct la marile transformări din Europa, să fim la masa deciziilor, să cunoaştem direct toate aspectele, costurile şi implicaţiile pe termen lung şi, nu în ultimul rând, să ne putem susţine mai bine interesele naţionale".

Marius Dănilă a conchis că dezvoltarea pieţei de capital necesită în mod special educaţia financiară a pieţelor şi a jucătorilor.

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÎNEŞTI EDIŢIA A V-A / MIRCEA URSACHE, ASF:

"Conducerile structurilor supravegheate de ASF în piaţa de capital trebuie reautorizate"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÎNEŞTI EDIŢIA A V-A / BOGDAN DRĂGOI, SIF BANAT CRIŞANA:

"Ne trebuie marfă permanentă, din afacerile private, pe piaţa de capital"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÎNEŞTI EDIŢIA A V-A / NICOLAE MOROIANU, BT CAPITAL PARTNERS:

"Bursa poate să fie o soluţie pentru capitalizarea companiilor"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / ACRISTIAN AGALOPOL, CITIBANK:

"Bursa aleargă pe contrasens când este vorba de investitorii internaţionali"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / ŞTEFAN NANU, MFP:

"Piaţa titlurilor de stat a evoluat foarte mult în ultimii ani"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / MARIUS MOLDOVAN, SIF TRANSILVANIA:

"Fondurile de risc raportate la PIB sunt de 0,001% în România, suntem codaşii Europei"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / DAN PAUL, ASOCIAŢIA BROKERILOR:

"Companiile de stat trebuie vândute numai prin bursă, pentru eliminarea şpăgii"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / LUDWIK SOBOLEWSKI, BVB:

"Să nu luăm măsuri care să ne ducă înapoi cu mai mulţi ani"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / RADU TOIA, AAF:

"Suntem singura ţară din UE fără obligaţiuni ipotecare"

CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / MAKE, PREŞEDINTELE GRUPULUI DE PRESĂ BURSA:"Bail-in-ul este salvarea pieţei de capital"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb