Societatea Conpet a deschis la începutul lunii august, la sediul său din Ploieşti, o staţie de Inspecţie Tehnică Periodică. Primul client al staţiei a fost campionul mondial la box Leonard Doroftei, care a participat şi la deschiderea oficială a noului punct de lucru, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Echipa care deserveşte staţia ITP este formată din salariaţi din cadrul Secţiei Transporturi Auto a firmei Conpet, angajaţi specializaţi în acest domeniu.