Parlamentarii Partidului Conservator vor solicita, în prima şedinţă a Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor analizarea organizării unei sesiuni extraordinare pe tema votului uninominal, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă. "Dorim din tot sufletul ca acest sistem de vot să fie introdus la următoarele alegeri. Altfel, varianta aceasta de listă, în opinia noastră, este una păguboasă pentru cetăţean, pentru că, atâta vreme cât posibilitatea de a deveni parlamentar va sta în pixul şefului de partid, parlamentarul în cauză va căuta să-şi construiască relaţia cu şeful de partid, şi nu cu electoratul", a motivat Bogdan Ciucă. De aceea, el a precizat că PC va solicita Birourilor Permanente reunite să ia în discuţie posibilitatea organizării unei sesiuni extraordinare cu un singur punct pe ordinea de zi, şi anume votul uninominal. "Mă refer la modificarea acelor articole ce au fost declarate neconstituţionale. Proiectul de lege asumat de Guvern este cel pe care l-a susţinut în final şi PC. El este în vigoare, numai acele articole trebuie modificate, aşa cum cere procedura", a spus Bogdan Ciucă.
Conservatorii vor sesiune extraordinară pentru votul uninominal
T.V.
Ziarul BURSA #Politică / 9 ianuarie 2008