Consilierii preşedintelui Cehiei s-au deplasat în China pentru a verifica ştirile despre grupul CEFC

Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2018

Consilierii preşedintelui Cehiei s-au deplasat în China pentru a verifica ştirile despre grupul CEFC

Doi consilieri ai preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, s-au deplasat săptămâna trecută în China, pentru a obţine informaţii cu privire la fondatorul şi preşedintele companiei CEFC China Energy, Ye Jianming, pe fondul îngrijorărilor cu privire la investiţiile companiei chineze în Cehia, a declarat joi purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale din Cehia, informează Reuters, potrivit Agerpres.

CEFC China Energy a investit în mai multe companii din Cehia, precum grupul de servicii financiare J&T Finance Group, producătorul ceh de bere Lobkowicz, în clubul de fotbal Slavia Praga şi în mai multe hoteluri şi proprietăţi imobiliare.

În ultimele săptămâni, în presă au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC susţine că aceste informaţii sunt "iresponsabile" şi "nefondate".

Şeful cancelariei preşedintelui ceh Milos Zeman, Vratislav Mynar, precum şi principalul consilier al preşedintelui ceh, Martin Nejedly, s-au deplasat marţi în China, a declarat joi purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale din Cehia, Jiri Ovcacek, confirmând informaţiile potrivit cărora cei doi încearcă să obţină informaţii cu privire la preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming.

"Cei doi sunt în China într-o misiune încredinţată de preşedinte", a precizat Jiri Ovcacek. Preşedintele Zeman a făcut din îmbunătăţirea relaţiilor cu Beijingul un obiect al mandatului său, eforturile sale fiind încununate de o vizită oficială de trei zile a pre­şedintelui chinez Xi Jinping la Praga în luna martie 2016.

O sursă din apropierea acestui dosar a precizat că alături de consilierii preşedintelui Zeman se află şi Jaroslav Tvrdik, vicepreşedintele CEFC Group (Europe), divizia din Praga a CEFC. Însă atât purtătorul de cuvânt de la CEFC, cât şi cel al Ministerului chinez de Externe nu au putut confirma această vizită.

Recent, Reuters a anunţat că CEFC China Energy este pregătit să plăteas­că rate anuale de 36% pentru finanţarea pe termen scurt, un semn al crizei de numerar cu care se confruntă.

În ianuarie, CEFC ar fi împrumutat un miliard de yuani (158 de milioane de dolari) de la Bida Holding Group, la o rată anuală de 36%. De asemenea, au fost abordaţi şi alţi creditori: Shenzhen Qianhai Everbright Financial Holding Investment Management, Wanxiang Trust şi Bohai International Trust, o divizie a HNA Capital, pentru împrumuturi costisitoare, anunţă sursele, citate de agenţia internaţională.

Reprezentanţii CEFC au declarat, fără detalii suplimentare, că informaţiile privind împrumuturile sale costisitoare menţionate în ştire "nu sunt corecte".

Conglomeratul cu sediul în Shanghai are împrumuturi pe termen scurt scadente în primul semestru din 2018, în valoare de aproximativ 44 miliarde de yuani (6,94 miliarde de dolari), conform raportului financiar pe 2017.

Datoria sa totală se ridica la 117 miliarde de yuani la 30 iunie 2017, faţă de active totale de 169 miliarde de yuani.

Ascensiunea firmei CEFC China Energy din Shanghai a avut loc odată cu asaltul economic al Chinei în Asia Centrală şi în Europa de Est, pe fondul cooperării cu Rusia, în probleme precum disputele asupra insulelor asiatice sau conflictul din Siria, potrivit unui articol publicat, recent, de Financial Times.

Conform publicaţiei, CEFC nu este o companie privată obişnuită, preşedintele său, YE Jianming, sponsorizează un grup de lucru pro-China, cu legături cu ofiţeri de informaţii militari pensionaţi şi face afaceri cu oameni din elita militară a Chinei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb