Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea "Rarăul" de către "Albalact"

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2009

Consiliul Concurenţei (CC) a autorizat operaţiunea de concentrare economică realizată de către producătorul de lactate şi brânzeturi SC "Albalact" SA, prin preluarea controlului unic asupra SC "Rarăul" SA, a anunţat, ieri, autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Potrivit acesteia, analiza concentrării economice efectuată de către Consiliu relevă că operaţiunea are loc, în principal, în sectorul producţiei şi comercializării de lapte şi produse lactate.

Conform datelor transmise de CC, efectele operaţiunii de concentrare economică notificate asupra mediului concurenţial nu sunt semnificative, iar operaţiunea nu a condus la crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate.

"Operaţiunea de concentrare economică notificată a fost analizată prin prisma prevederilor Legii concurenţei şi ale Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice şi s-a constatat că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurenţial normal. În consecinţă, Consiliul Concurenţei a emis o decizie de neobiecţiune", se explică în comunicat.

"Albalact" a cumpărat, în 23 decembrie, pachetul de 77,23% din titlurile producătorului de lactate "Rarăul" Câmpulung Moldovenesc, tranzacţia fiind finanţată printr-un credit obţinut de la Banca Comercială Română.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb