Consiliul concurenţei a autorizat preluarea SC Albalact SA de către grupul Lactalis

Mina Irina
Companii / 6 iulie 2016

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea SC Albalact SA, SC Rarăul SA şi SC Albalact Logistic SRL de către B.S.A. International, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.

Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

B.S.A. International este deţinută de către B.S.A., companie franceză care este societatea mamă a Grupului Lactalis. Grupul Lactalis comercializează în Romania atât produse lactate fabricate local de companiile Dorna Lactate şi Dorna, cât şi produse lactate fabricate în străinătate şi importate pe teritoriul Romaniei.

SC Albalact SA are ca obiect principal de activitate fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, iar SC Rarăul SA este o filială a societăţii Albalact. S.C. Albalact Logistic S.R.L. este, de asemenea, o filială a societăţii Albalact care desfăşoară transporturi rutiere de mărfuri, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb