Consiliul Concurenţei analizează preluarea Brikston de către Wienerberger

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 7 noiembrie 2017

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Brikston de către Wienerberger

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA, notează un comunicat al instituţiei, care menţionează: "În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. (21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, Autoritatea de concurenţă va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă".

Conform unor surse din piaţa de fuziuni şi achiziţii, citate recent de mirsanu.ro, valoarea tranzacţiei este estimată la aproximativ 30 de milioane de euro, însă reprezentanţii celor două companii nu ne-au confirmat, dar nici nu ne-au infirmat această cifră.

Reprezentanţii ADM Capital, fondul internaţional de investiţii în portofoliul căruia se afla Brikston Construction Solutions, ne-au spus, recent, că Wienerberger nu a fost singura companie interesată de această tranzacţie.

Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL face parte din Grupul Wienerberger, care este prezent pe piaţa materialelor de zidărie de la noi din ţară din anul 1998.

Reprezentanţii companiei ne-au spus că achiziţia planificată este finanţată din fondurile Wienerberger alocate pentru creşterea şi optimizarea portofoliului său.

Grupul Wienerberger şi-a crescut veniturile cu 4% în primele şase luni ale acestui an, ajungând la 1,5 miliarde euro, iar EBITDA - cu 7%, la peste 190 milioane euro.

"În timp ce evoluţia cursurilor valutare a avut o influenţă negativă de -3,6 milioane euro în EBITDA, vânzările de active imobiliare au generat o contribuţie pozitivă în valoare de 8 milioane euro", au menţionat reprezentanţii companiei.

De asemenea, profitul net al companiei austriece a crescut de la 27,1 milioane euro în primul semestru din 2016, la 41,7 milioane euro în prima jumătate a anului în curs.

Reprezentanţii Wienerberger se aşteaptă ca tendinţa de uşoară creştere a activităţii pe partea de construcţii rezidenţiale din Europa să continue, cu dezvoltări pozitive ale pieţelor din Europa de Est şi cu tendinţe divergente din partea pieţelor din Europa de Vest.

Principala activitate a Brikston Construction Solutions SA, fosta Ceramica Iaşi, constă în producţia şi comercializarea cărămizilor şi a blocurilor ceramice pentru zidărie.

Vânzarea Brikston se înscrie într-o serie recentă de alte tranzacţii ale fondului de investiţii ADM Capital, care şi-a îmbunătăţit profitul operaţional cu peste 60%, pe parcursul celor trei ani de la achiziţia companiei Brikston.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ha, ha, ha. Abalizeaza cons conc? Ei dau aviz la tot. Sunt niste incompetenti. Rusine!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb