CONSILIUL FISCAL:  Salariul mediu brut în sistemul public a fost cu aproape 30% mai mare decât în mediul privat

F.D.
Macroeconomie / 29 iulie 2022

Salariul mediu brut în sistemul public a fost cu aproape 30% mai mare decât în mediul privat

Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns în anul 2021 la 7.004 lei/lună, depăşindu-l cu 27,91% pe cel din mediul privat care s-a situat la 5.476 lei/lună, arată datele publicate de Consiliul Fiscal, potrivit HotNews.ro.

Numărul total de angajaţi în sectorul guvernamental a scăzut cu 135.904 persoane în intervalul decembrie 2008 - decembrie 2021, până la un nivel de 1,26 milioane, dar cea mai mare parte a reducerii de personal a avut loc în perioada 2009-2011, când numărul de salariaţi din sectorul bugetar a scăzut cu circa 180 de mii.

Cu toate acestea, în perioada 2009-2021 a crescut numărul angajaţilor la Stat în câteva sectoare: Ministerul Justiţiei (+3.368 posturi ocupate), Secretariatul General al Guvernului (+2.201 posturi ocupate), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (+1.347 posturi ocupate), Ministerului Investiţilor şi Proiectelor Europene (+1.334 posturi ocupate), Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (+1.066 posturi ocupate) şi Ministerul Public (+976 posturi ocupate).

Ajustările din perioada 2009-2021 s-au produs în special la nivelul autorităţilor executive locale (-34.261 posturi ocupate), Ministerului Afacerilor Interne (-25.333 posturi ocupate), alte instituţii finanţate integral din venituri proprii (-11.744 posturi ocupate), Ministerului Finanţelor (-9.332 posturi ocupate), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (-4.898 posturi ocupate), Ministerului Apărării Naţionale (-3.811 posturi).

Strict la nivelul anului 2021 majorările de personal s-au înregistrat în special la nivelul sistemului sanitar, inclusiv Ministerul Sănătăţii (+10.870 posturi ocupate), Ministerul Apărării Naţionale (+2.050 posturi ocupate), autorităţilor executive locale (+1.706 posturi ocupate), Ministerul Educaţiei (+1.040 posturi ocupate) şi Secretariatul General al Guvernului (+452 posturi ocupate). De cealaltă parte, cele mai importante reduceri de personal au fost înregistrate la nivelul Ministerul Afacerilor Interne (-4.859 posturi ocupate) şi unităţilor de învăţământ superior de stat (-1.643 posturi ocupate).

Ajustarea din perioada 2009-2012 a fost preponderent rezultatul aplicării regulii de "1 salariat nou la 7 plecări" în condiţiile în care cea mai mare parte a ieşirilor din sistem s-au realizat prin plecări voluntare sau pensionare. Abandonarea acestei reguli începând cu anul 2013 a fost menită să diminueze selecţia adversă şi să permită operarea unor modificări în structura personalului angajat.

Astfel, reducerea operată în perioada 2009-2012 a fost realizată doar într-o mică măsură pornind de la criterii calitative, cum ar fi diminuarea personalului acolo unde se identifică un excedent de salariaţi concomitent cu noi angajări în zonele deficitare pe baza unor standarde de cost riguros definite şi prin stabilirea unui nivel optim de funcţionare. Consiliul Fiscal apreciază drept adecvată această abordare şi recomandă ca noile angajări să fie făcute în zonele deficitare identificate, chiar prin transfer de posturi din zonele cu excedent de personal către cele cu deficit, având în vedere în acelaşi timp şi încadrarea strictă în anvelopa salarială aprobată anterior.

În ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile cu salariile din sectorul bugetar şi total venituri încasate, conform standardelor ESA 2010, România s-a situat în anul 2021 pe prima poziţie în clasamentul celor 27 de ţări din UE. Dacă până în 2009 România era plasată în prima jumătate a clasamentului în ceea ce priveşte raportarea cheltuielilor cu salariile la total venituri (pe poziţia a opta în anul 2008 şi a zecea în anul 2009), în anul 2011 ca urmare a măsurilor de consolidare fiscală iniţiate la jumătatea anului 2010, România a coborât pe poziţia 19 din 27. În anul 2013 România a ajuns pe poziţia 17 în acest clasament, pe fondul recuperărilor salariale şi al majorării salariilor unor categorii de bugetari, în anul 2015 ocupând locul 20 din 27, pe baza unei uşoare creşteri a veniturilor încasate la buget şi a menţinerii cheltuielilor cu salariile ca procent în PIB. Începând cu anul 2016 însă situaţia se modifică şi România urcă abrupt pe locul 10, ajungând în anul 2017 pe al doilea loc, iar în 2018 ocupând prima poziţie. În anul 2021 se constată o tendinţă de încetinire a ritmului de creştere a cheltuielilor de personal comparativ cu anul anterior.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Consiliu fiscal nu specifică dacă e vorba de salariu pe aceeași funcție. Cel puțin nu am văzut asta.

    Dacă ne apucam sa comparam mediile ca tăntălăii ajungem la concluzii de tăntălăi. Așa într-o companie cu 5 angajați plătiți cu salariul minim și un șef plătit cu 10k euro pe luna media ne spune că se câștigă foarte bune acolo dar angajații s-ar putea să ne zică altceva.  

    La fel am putea ajunge la concluzia ca in Ro se traieste mai binr ca in Germania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb