Consiliul Judeţean Buzău a accesat fonduri prin "Anghel Saligny" pentru două drumuri turistice

ANA FELEA
Miscellanea / 30 martie 2023

Consiliul Judeţean Buzău a accesat fonduri prin "Anghel Saligny" pentru două drumuri turistice

DJ 102F şi DJ 204A, de pe raza localităţilor Berca şi Scorţoasa, două drumuri care facilitează accesul spre Rezervaţia Naturală Vulcanii Noroioşi din Ţinutul Buzăului, vor fi reabilitate prin fonduri accesate de Consiliul Judeţean prin Programul Naţional "Anghel Saligny". Potrivit indicatorilor tehnici economici aprobaţi joi de consilierii judeţeni, proiectul are o valoare de aproape 60 milioane de euro.

"A trebuit să se ia tot felul de avize, acolo sunt şi nişte utilităţi pentru cetăţeni care trebuie relocate. Este pentru prima dată de când este înfiinţat acel drum, după anii 1990, când se fac lucrări complexe. Valoarea investiţiei este aproximativ 60 de milioane de euro", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Cele două drumuri sunt foarte importante atât din punct de vedere turistic, dar şi pentru comunităţile locale, fiind principalele căi de acces cu restul judeţului.

"Drumurile se vor reabilita, oamenii ar vrea să se facă repede, şi eu îmi doresc acest lucru, este firesc să fie aşa. Să ştiţi că acolo nu se pune doar un strat de asfalt, sunt lucruri complexe, este o zonă teribil de grea din punct de vedere al amenajărilor pentru că este o structură geologică unde se pot întâmpla lucruri de la zi la zi, mă refer la alunecări de teren. Astăzi, prin votul consilierilor judeţeni, am încheiat prima etapă, mergem şi semnăm contractul de finanţare, pentru că avem finanţare pe Programul 'Anghel Saligny'", a precizat preşedintele CJ Buzău.

În prezent, cele două drumuri sunt aproape impracticabile, mai ales în perioadele de precipitaţii, nemaifiind reabilitate în ultimii trei decenii.

"Prin modernizarea tronsoanelor de drumuri judeţene DJ 102 F km 0+000 - 8+800 şi DJ 220 A km 0+000 -5+705, se va asigura un confort sporit de circulaţie, o siguranţă în exploatare, favorizând totodată dezvoltarea turismului rural, zona beneficiind de un potenţial turistic natural deosebit. Singura cale de acces către şi dinspre Rezervaţia Naturala Vulcanii Noroioşi sunt tronsoanele de drumuri judeţene studiate, drum care în anotimpurile cu precipitaţii abundente devin aproape impracticabile, iar în caz de forţă majoră (incendiu, calamitaţi naturale, accidente etc.) în care este necesar a se interveni cu mijloace de transport şi echipamente adecvate (pompieri, politie, salvare), acestea nu pot acţiona în timp util fapt care poate conduce la o întârziere deosebit de mare, care în unele cazuri poate fi fatala locuitorilor Judeţului şi nu numai", se arată în proiectul aprobat joi de consilierii judeţeni.

Lucrările ar trebui să se finalizeze în maxim trei ani şi, potrivit proiectului, pe lângă modernizarea covorului asfaltic se va avea în vedere şi consolidarea unor poduri sau ridicarea unor ziduri de sprijin din beton, în zonele cu alunecări de teren.

Rezervaţia Naturală Vulcanii Noroioşi, fenomen natural unic în Europa, se află pe teritoriul Geoparcului UNESCO, Ţinutului Buzăului, vizitat anual de mii de turişti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb