Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă iniţiativa Ministerului Educaţiei de a forma comitete anti-bullying

S.B.
Miscellanea / 15 iunie 2021

Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă iniţiativa Ministerului Educaţiei de a forma comitete anti-bullying

Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă iniţiativa Ministerului Educaţiei de a forma comitete anti-bullying pentru combaterea violenţei în şcoli, considerând că soluţiile sunt reprezentate de formarea cadrelor didactice pentru a depista cazurile de violenţă şcolară în forma lor precoce şi instruirea consilierilor şcolari, pentru a putea realiza un management de caz eficient în ceea ce priveşte reabilitarea agresorului şi a victimei, atunci când cazurile nu sunt extrem de grave, informează news.ro.

Elevii cer Ministerului Educaţiei să îşi asume în mod public prioritizarea sănătăţii mintale şi a stării de bine a elevilor în spaţiul şcolar, astfel încât să se asigure în fiecare unitate de învăţământ din România un mediu propice învăţării şi dezvoltării armonioase a elevilor.

Elevii amintesc că, în ultima săptămână, au ieşit la iveală mai multe cazuri grave de violenţă şcolară. Primul a avut loc în municipiul Bucureşti, unde un elev de clasa a VI-a s-a aruncat de la etajul I al şcolii, fiind batjocorit de colegii săi de clasă până în ultimul moment. Cel de-al doilea caz a avut loc în Timişoara, unde o elevă de 15 ani cu cerinţe educaţionale speciale a fost agresată verbal şi fizic de către două colege de clasă, sub privirile amuzate ale celor care au filmat întregul eveniment. Aceste evenimente nu sunt, însă, izolate.

"Majoritatea cadrelor didactice nu sunt pregătite, din punct de vedere psihopedagogic, pentru a depista violenţa şcolară în formele ei precoce, înainte de a deveni un fenomen acutizat la nivelul colectivului clasei/al unităţii de învăţământ. Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă profund atitudinea Ministerului Educaţiei în raport cu această problemă ce creşte de la o zi la alta. Considerăm că soluţia în faţa unui astfel de fenomen nu este înfiinţarea unui grup de lucru anti-bullying la nivelul unităţii de învăţământ (conform art. 71, alin. (2), pct. e) din ROFUIP, există deja o comisie permanentă la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, responsabilă de combaterea violenţei), ci formarea cadrelor didactice pentru a depista cazurile de violenţă şcolară în forma lor precoce şi instruirea consilierilor şcolari pentru a putea realiza un management de caz eficient în ceea ce priveşte reabilitarea agresorului şi a victimei, atunci când cazurile nu sunt extrem de grave", precizează Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat, precizând că un studiu recent realizat de organizaţia World Vision România arată faptul că 71% dintre elevi au fost martori sau victime ale violenţei fie în drumul spre şcoală, fie în timpul pauzelor sau chiar în timpul orelor de curs, iarconform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România a fost clasată pe locul 3 în ceea ce priveşte bullyingul, în cadrul unui studiu la care au participat 42 de state.

Elevii solicită Ministerului Educaţiei "să îşi asume în mod public prioritizarea sănătăţii mintale şi a stării de bine a elevilor în spaţiul şcolar, astfel încât să se asigure în fiecare unitate de învăţământ din România un mediu propice învăţării şi dezvoltării armonioase a elevilor".

"Soluţia Ministerului Educaţiei în faţa problemei violenţei şcolare, de a îngropa unităţile de învăţământ în noi comitete, comiţii şi grupuri de lucru, nu poate avea, din păcate, sorţi de izbândă. La nivelul fiecărei şcoli există deja o comisie responsabilă de combaterea violenţei, însă, de cele mai multe ori, membrii acesteia nu îşi iau în serios atribuţiile, fie pentru că nu au competenţele necesare, fie pentru că nu consideră violenţa şcolară a fi un fenomen grav, ce necesită a fi abordat, în ţara în care 20% dintre părinţi consideră că bătaia reprezintă un mijloc de educaţie. E de datoria Ministerului Educaţiei să îşi asume şi de datoria fiecărui director să implementeze în mod real politici pentru creşterea siguranţei în şcoală şi pentru cultivarea stării de bine a fiecărui elev, prin crearea de spaţii sigure pentru învăţare.", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat sâmbătă că vor fi constituite grupuri de acţiune anti-bullying în orice şcoală, până la data de 13 septembrie.

"Am discutat despre importanţa constituirii grupurilor de acţiune anti-bullying astfel încât la începerea şcolii, 13 septembrie, să avem constituite aceste grupuri de acţiune anti-bullying în orice şcoală. Conform legii, din aceste grupuri fac parte: directorul şcolii, trei profesori cu competenţe specifice, reprezentanţi ai elevilor, ai părinţilor, ai autorităţii locale şi profesorul consilier. Avem nevoie de constituirea cât mai eficientă posibil a acestor grupuri anti-bullying", a precizat Sorin Cîmpeanu, sâmbătă la Iaşi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb