Numărul militarilor NATO prezenţi în ţara noastră este de peste 5000, a declarat, ieri, general Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, în alocuţiunea pe care a avut-o în cadrul ceremoniei de schimbare a comenzii Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).
"În prezent, numărul de militari NATO prezenţi în ţara noastră este de peste 5.000. Soldaţii aliaţi au luat parte la activităţi privind consolidarea vigilenţei, poliţie aeriană şi se antrenează alături de soldaţii români", a spus şeful Statului Major al Apărării.
Daniel Petrescu a apreciat că existenţa Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est "este mai importantă decât anticipam în 2014, când a fost luată decizia de a crea un comandament aliat în România".
"Atunci ne confruntam cu provocări structurale, create de Federaţia Rusă, împotriva echilibrului de securitate european. Am fost martorii provocărilor acesteia care aveau ca scop o nouă ordine mondială (...) Anul acesta, echilibrul a fost din nou pus la încercare de brutalitatea atacului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Aliaţii au dat dovadă de unitate şi hotărâre pentru a proteja pacea din Europa de orice agresiune. NATO a luat noi măsuri pentru a creşte postura sa de apărare şi descurajare", a adăugat generalul Daniel Petrescu.
În cadrul ceremoniei de ieri, generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020 - iunie 2022, a predat comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locţiitor al Şefului Statului Major al Forţelor Terestre din aprilie 2020.
Noul comandant, Dorin Toma, a vorbit de perspectivele summitului NATO care va avea loc în această lună, la Madrid.
"Dislocarea acestor structuri multinaţionale pe teritoriul României, contingentele diferitelor naţiuni care se instruiesc în comun cu militarii români pregătesc din perspectivă militară inclusiv acest eveniment la nivel politico - militar", a generalul de brigadă Dorin Toma, care a precizat că prezenţa forţelor aliate la Marea Neagră a dat mai multă consistenţă misiunilor de descurajare a oricărui tip de agresiune din partea Federaţiei Ruse.
Din cei peste 5000 de militari străini aflaţi în România, peste 2000 sunt americani, 500 francezi, 300 belgieni, 200 olandezi, 220 portughezi, 150 italieni, 150 britanici, iar restul aparţin celorlalte forţe aliate din cadrul NATO.