Consumul mondial de cafea - aproape dublu în ultimii 20 de ani

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 octombrie 2015

Consumul mondial de cafea - aproape dublu în ultimii 20 de ani

Consumul mondial de cafea aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani, potrivit directorului Organizaţiei Internaţionale a Cafelei (ICO), Robeiro Oliveira, citate de AFP.

"Niciodată nu s-a mai consumat atâta cafea la nivel mondial precum în cursul ultimilor 20 de ani, iar rata de creştere s-a dublat", a spus Robeiro Oliveira, cu ocazia deschiderii, la Bogota (Columbia), a celei de-a opta ediţii a Salonului cafelei ExpoEspeciales, conform Agerpres.

Brazilianul Robeiro Oliveira, care conduce ICO din 2011, s-a declarat optimist cu privire la perspectivele pentru sectorul cafelei, în pofida ploilor abundente din Brazilia (primul producător mondial), a secetei din Columbia şi a paraziţilor care afectează numeroase plantaţii din America Centrală.

"Consumul mondial de cafea continuă să crească şi aceasta ţine mai mult de creşterea populaţiei decât de o chestiune de gust", susţine Robeiro Oliveira, care preconizează o creştere cu 25 de milioane de saci (un sac are 60 de kilograme) pentru următorii zece ani.

În schimb, directorul ICO nu s-a aventurat să facă estimări privind producţia mondială de cafea, având în vedere "condiţiile cu care se confruntă agricultorii".

În timp ce cultivatorii din Brazilia sunt afectaţi de ploile în exces, cei din Columbia se tem de creşterea costurilor şi de efectele secetei.

"Ploile din Brazilia sunt o sursă de îngrijorare, deoarece acestea ar putea pune probleme în termeni de ofertă, în condiţiile în care producţia va fi mai mică, ceea ce va genera sentimentul de penurie pe piaţa internaţională", subliniază Robeiro Oliveira.

Potrivit unui raport ICO, sezonul 2014 - 2015 s-a încheiat cu cel mai mic preţ al cafelei din ultimele 20 de luni, "din cauza deprecierii realului brazilian şi al pesoului columbian", cele mai devalorizate două monede din America Latină, în cursul acestui an. În luna septembrie, cafeaua se tranzacţiona la 1.544 dolari pe tonă la Bursa de la Londra şi la 116 cenţi livra la New York, cele mai scăzute cotaţii din ultimele 18 luni.

Directorul ICO speră că "piaţa va reacţiona şi va înţelege că există mai puţină cafea în acest moment, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile". Robeiro Oliveira aşteaptă, însă, o majorare a producţiei în America Centrală, după ce va fi controlată propagarea unui parazit care devastează culturile din această regiune de trei ani.

Înfiinţată la Londra, în 1963, sub auspiciile ONU, ICO reuneşte ţările care realizează 95% din producţia mondială de cafea, respectiv 83% din consumul de profil.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ca să ajungă la toată lumea. Nu este aliment esențial, de ce să ne pierdem timpul cu el. Să îl facem GMO, rezistent la chimicale și să turnăm peste culturi tone de substanțe. Dacă băutorii de cafea supraviețuiesc sănătoși în următorii 40-50 de ani, trecem apoi și la alimente esențiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb