Ministerul Transporturilor va semna până la finele anului viitor contractele pentru cinci tronsoane de autostradă, a declarat marţi, în cadrul unui simpozion pe infrastructură, ministrul transporturilor Ludovic Orban.
"Până la finele lui 2009 se vor semna contracte pentru cons-truirea tronsoanelor Arad-Timişoara, Lugoj-Deva, Simeria-Orăştie, Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Cons-tanţa, toate acestea fiind momentan în diferite faze de evaluare", a declarat Ludovic Orban, citat de NewsIn.
Acesta a adăugat că pentru tronsonul Piteşti-Sibiu, contractul este în curs de avizare de către compania de drumuri, iar în maximum o lună se va selecta consorţiul de consultanţă.
Potrivit lui Orban, Bechtel a finalizat proiectarea tronsoanelor 2A şi 3B în cazul autos-trăzii Transilvania, iar în cursul anului viitor va fi eliberat ordinul de începere pentru cele două tronsoane, mai puţin pentru tronsonul 1C care este încă în fază de licitaţie.
Referitor la legătura Bucureşti-Braşov pe DN1, ministrul transporturilor a estimat că se va putea circula până în 2011. De asemnea, pentru centura Arad-Timişoara-Deva contractele vor fi semnate până la sfârşitul anului.
"Autostrada Bucureşti-Ploieşti este în curs de construcţie, iar în maximum două luni se vor termina exproprierile şi proiectul va fi predat constructorului. Tronsonul Comarnic-Braşov este în faza de precalificare, iar până la finele anului se speră să fie semnat contractul de concesiune", a mai explicat Ludovic Orban despre stadiul în care se află celelalte tronsoane.