Contributivitate, solidaritate şi incompetenţă

Aşa cum era de aşteptat, domnul Traian Băsescu a promulgat legea prin care pensiile românilor vor creşte cu 43% începând cu data de 1 ianuarie 2008, atingând nivelul pe care ar fi trebuit , în mod normal şi firesc, să-l aibă cam cu un deceniu în urmă. Ar fi fost o sinucidere politică a Preşedintelui dacă nu ar fi promulgat această lege.

Tot aşa cum era de aşteptat, Preşedintele nu a pierdut acest prilej şi a ieşit din nou la rampă pentru a-şi explica decizia şi pentru a mai lansa o rafală în direcţia Guvernului. De data asta, au fost luaţi la ochi cei doi miniştri liberali implicaţi în schimbul de scrisori dintre Palate: ministrul muncii şi cel al economiei. Amândoi primind de la Şeful Statului calificativul de incompetent. Calificativ câştigat de cei doi pentru incapacitatea lor de a face calculele prin care să se demonstreze existenţa resurselor financiare necesare pentru plata pensiilor majorate.

Domnul Preşedinte ne-a explicat că a promulgat legea de majorare a pensiilor "deoarece este nevoie de ea şi fiind­că legea a fost votată de toate partidele politice". Două motive foarte serioase: nevoile ţării şi consensul partidelor în satis­facerea acestor nevoi. Dacă discursul prezidenţial s-ar fi oprit aici, eu aş fi căutat o altă temă pentru rubrica mea de astăzi.

Datorită faptului că cei doi miniştrii implicaţi nu şi-au făcut datoria, Şeful Statului le-a cerut consilierilor săi de la Cotroceni să calculeze ei consecinţele adoptării legii majorării pensiilor. Rezultatul final şi sintetic al acestor calcule este acela că adoptarea noii legi va genera un deficit acumulat la bugetul asigurărilor sociale de stat, pe perioada 2008-2013, egal cu suma de 30 miliarde euro, adică exact atât cât vom primi de la bugetul UE pentru modernizarea şi dezvoltarea ţării.

Nu ştim ce mere şi ce pere au adunat şi au scăzut domnii consilieri prezidenţiali, pentru a ajunge la această cifră, însă am înţeles de la domnul Preşedinte că, în calculele lor, domnii consilieri au ţinut seama şi de cele două principii fundamentale care ar sta la baza sistemului nostru de pensii: principiul contributivităţii şi principiul solidarităţii.

În explicaţia prezidenţială, principiul contributivităţii s-ar traduce prin aceea că valoarea pensiei pe care o primeşte fiecare pensionar este determinată de valoarea contribuţiilor pe care le-a făcut de-a lungul vieţii sale la fondul naţional de pensii.

De acord cu cele două principii şi cu definiţia dată de Preşedinte.

Am, însă, motive să afirm că domnii consilieri prezidenţiali nu au ţinut seama deloc de principiul contributivităţii atunci când au calculat deficitul de 30 miliarde euro al fondului naţional de pensii pe perioada 2008-2013.

Iată de ce.

Dacă ar fi respectat principiul contributivităţii, atunci domnii consilieri prezidenţiali ar fi trebuit să calculeze valoarea la zi, adică la data când au făcut ei calculul, a tuturor contribuţiilor de asigurări sociale făcute de toţi cei care erau pensionari la momentul acestui calcul. Luând în calcul şi dobânzile aferente. Din această valoare, trebuia scăzută valoarea pensiilor pe care aceşti pensionari le-au primit de la data la care au ieşit la pensie până la data efectuării calculului. După aceasta, ţinând seama de datele demografice privind speranţa de viaţă la români, ar fi trebuit să calculeze valoarea pensiilor care urmează a fi plătite pensionarilor din România în perioada 2008-2013. Cu luarea în calcul şi a dobânzilor şi/sau dividendelor pe care fondul de pensii creat de actualii pensionari le-ar fi obţinut în perioada 2008-20013.

Dacă ar fi respectat principiul contributivităţii şi ar fi făcut calculele pe care le-am precizat mai sus, domnii consilieri prezidenţiali ar fi ajuns, cu siguranţă, la rezultatul la care am ajuns şi eu. Acela că în anul 2013, fondul de pensii al actualilor pensionari nu ar fi avut un deficit cumulat de 30 miliarde euro, ci un "excedent" cumulat de mai mult de 30 de miliarde euro. Prin acest "excedent" înţeleg suma care ar rămâne după ce toţi actualii noştri pensionari vor fi trecut în lumea de dincolo.

Problema de fond a sistemului public de pensii constă în aplicarea incompletă şi imperfectă a principiului contributivităţii. Valoarea pensiei nu este determinată numai de valoarea contribuţiilor pensionarului ci şi de contribuţia actualilor salariaţi. Dacă actualii salariaţi sunt şi puţini şi cu salarii mici, atunci şi pensiile sunt mici. Ceea ce nu are nimic de-a-face cu principiul contributivităţii. La această inadvertenţă s-a ajuns ca urmare a faptului că statul român postcomunist i-a deposedat pe actualii pensionari de contribuţia pe care aceştia au făcut-o la fondul naţional de pensii până în anul 1989. Nu numai de contribuţia la fondul de pensii dar şi de contribuţia la fondul de acumulare, ambele fonduri fiind folosite de statul comunist la formarea capitalului care a făcut apoi obiectul jafului numit privatizare.

În încheierea discursului său ocazionat de promulgarea legii majorării pensiilor, domnul Preşedinte a promis organizarea unei ample dezbateri pe marginea acestei legi. Iată un punct de vedere într-o astfel de dezbatere. Care poate fi acceptat. Sau respins. Cu argumente ştiinţifice.