CONTROL AL GUVERNULUI, Angajări ilegale şi salarii peste medie la ROMATSA

E.D.
Anticorupţie / 30 martie 2014

Angajări ilegale şi salarii peste medie la ROMATSA

ROMATSA a angajat, în 2011, doi consilieri ai premierului de atunci, Emil Boc, cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor Gheorghe Dobre, potrivit unui document prezentat de Guvernul pe site-ul său oficial.

Corpul de control al premierului a constatat angajarea, în cadrul Regiei Autonome "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" (ROMATSA), cu încălcarea prevederilor legale, a unor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari. Este vorba despre doi consilieri ai fostului premier, Emil Boc, care s-au angajat la ROMATSA, în 2011, deşi nu aveau nici experienţa şi nici pregătirea necesare.

Cei doi, Darius Pintilie şi Marius Buzea, au fost angajaţi ca inginer/inspector de specialitate/referent de specialitate/expert în servicii de trafic aerian. Conform comunicatului Guvernului, Darius Pintilie lucrase anterior ca fotograf, agent de vânzări şi inspector la Primăria Cluj-Napoca şi consilier personal al prim-ministrului Emil Boc, absolvind Facultatea de Mecanică, iar Marius Buzea a lucrat ca şofer la PDL şi ca şi consilier al premierului Boc, absolvind Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare.

Gheorghe Dobre, secretarul general al Ministerului Transporturilor, a realizat aceste angajări, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei, mai transmite Guvernul.

De asemenea, potrivit documentului citat, ROMATSA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, plăteşte printre cele mai mari salarii din România. Câştigul mediu se ridică la 18.000 de lei pe lună, iar directorul general a încasat 700.000 de lei pe an. În perioada amintită, Regia a efectuat cheltuieli de personal în sumă totală de 1.722.883.433 lei pentru salarii şi contribuţii aferente acestora, cel mai mare venit brut anual fiind de 698.934 lei, iar cel mai mic de 20.809 lei.

Mai mult, pe lângă salarii, angajaţii primesc o multitudine de prime printre care pentru întărirea organismului, de fidelitate pentru Paşte şi Crăciun sau prime de vacanţă. Totodată, salariaţii companiei de stat se bucură de o vacanţă gratuită pe an pentru ei şi familie, dar şi de 12 călătorii cu avionul. Totodată, cei care ies la pensie de la ROMATSA primesc 60 de salarii de bază.

Potrivit Guvernului, acţiunea de control la ROMATSA va continua şi va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării unor posibile fapte penale. "În vederea valorificării rezultatelor, Nota de informare privind angajarea în cadrul Regiei Autonome 'Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian' - ROMATSA, cu încălcarea prevederilor legale, a anumitor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari va fi transmisă instituţiilor competente în soluţionarea aspectelor constatate, inclusiv la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării unor posibile fapte penale", susţine Guvernul.

ROMATSA a fost implicată în scandalul izbucnit ulterior prăbuşirii avionului din Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viata pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...ajung sa fie cunoscute doar dupa schimbarea guvernului.

    Oare cand vom afla ca noul guvern va continua strategiile de dezvoltare ale predecesorilor,lasand justitiei sa-si faca treaba de eliminare a coruptiei?

    Suntem condusi de niste oameni meschini,care se joaca de-a promisiunile,dar nu au alta preocupare decat eliminarea opozitiei politice. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb