Control inopinat la "Astra Asigurări"

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 decembrie 2011

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a început, de vinerea trecută, un control inopinat la "Astra Asigurări", pentru verificarea modalităţii de subscriere a poliţelor de asigurare de sănătate, potrivit unui comunicat al companiei.

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor s-a întrunit, joia trecută, într-o şedinţă extraordinară, ca să analizeze sesizările primite privind produsul "Astra Medica Bonus", pus în vânzare de "Astra Asigurări".

"Pentru verificarea modalităţii de subscriere a poliţelor de asigurare de sănătate din portofoliul companiei Astra Asigurari, în spiritul respectării prevederilor legale, Consiliul CSA a aprobat des­făşurarea unui control inopinat la această companie, începând din data de 16 decembrie 2011", se arată în comunicat.

După finalizarea controlului, Consiliul CSA urmează să analizeze rezultatele, în funcţie de care va aplica măsurile legale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

"Astra Asigurari" a înregistrat, în trimestrul al treilea, o creştere a volumului de prime brute subscrise (PBS) de 3,47%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Compania de asigurări a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit contabil net de 78 milioane de lei, în timp ce în perioada similară a anului trecut a raportat un profit de 18 milioane lei.

Asigurările de viaţă au crescut, în trimestrul trei, cu 35%, la 15,3 milioane de lei, faţă de perioada similară a anului trecut.

Daunele plătite de companie au crescut, în trimestrul al treilea, cu 34,71%, la 499 milioane de lei (118.388 dosare), comparativ cu trimestrul trei din 2010, în cea mai mare parte, creşterea înregistrându-se la plata daunelor pentru asigurări generale, respectiv 34,88%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.7015

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb