Corabia beată

"Pe fluviile calme cum lunecam la vale, N-am mai simţit că-s dusă de edecarii mei", spunea cândva Arthur Rimbaud, în primele versuri ale celebrului său poem Corabie beată (Le bateau ivre). Dar cum, nu despre literatură vreau să scriu în continuare, ci des-pre societate şi politică într-un moment de criză, figura de stil a marelui poet îmi este folositoare. Căci, dacă edecarii care trăgeau de pe mal vasul contra curentului sunt ameţiţi, lucrurile scapă de sub control. Şi chiar asta să se întâmple şi în România, şi aiurea. După şirul febrelor speculative care au cuprins lumea în ultimele trei decenii, şi mai ales după beţia bulei imobiliare, căderea în recesiune a agravat tendinţele iraţionale deja prezente. Fricile suprapuse au antrenat lumea în derivă, iar "edecarii" noştri politici par cuprinşi de inerţie ori de panică. Şi asta pentru că nu ştiu cum să reacţioneze la o criză şi încotro să îndrepte lumea. Lăsaţi în voia sondajelor, reacţionează la mişcările haotice ale opiniei fără să poată propune un sens.

Când, acum câţiva ani, preşedintele Băsescu îl numea pe fostul şef al statului Ilies-cu "bătrânul edec" - folosind probabil formula pentru a indica un "vechi slujitor" al nomenclaturii şi sistemului - nu credea că va ajunge într-o situaţie oarecum asemănătoare. Dar un marinar, cum a şi fost actualul preşedinte, nu poarte ignora sensul propriu al cuvântului, cel de odgon, cu care este remorcat de pe mal o ambarcaţiune. De unde şi expresia a trage la edec. Dar acum, nimeni nu pare să mai tragă la edec. Şi corabia e beată.

Semnele nu lipsesc. De la asumarea răs-punderii guvernului doar pentru a face proba forţei politice în plină campanie electorală la isteria anti-Obama indusă unei minorităţi fanatizate şi ultra-conservatoare în America, trecând prin lipsa de reacţie generalizată în faţa dezastrului ecologic care ne afectează viaţa de zi cu zi, totul arată că majoritatea politicienilor sau comentatorilor, dar şi cetăţenii obişnuiţi, sunt dezorientaţi. Ceea ce nu îi împiedică însă pe "marii scamatori" să încerce în continuare să manipuleze opinia. E şi aces-ta un simptom al fricii. Căci în locul dezbaterii raţionale a soluţiilor sunt preferate incitările la ură. Un exemplu: selectarea informaţiilor despre campaniile anti-Obama prezente pe fluxul agenţiilor de ştiri din România sau în presa scrisă sau audio-vizuală ilustrează fie o predispoziţie ideologică conservatoare, fie o operaţiune politică, legată de campania electorală românească, care să sugereze devierea "socialistă" a Americii. Ori, oferind publicului doar informaţii relevante pe termen foarte scurt, mass media, intrând în jocul politicienilor fără viziune politică, nu face decât să amâne deznodământul. Iar astăzi problemele pe termen lung sunt într-adevăr cruciale.

Studiile de psihologie comportamentală şi de mediu dovedesc că omul nu are "creierul verde", că nu poate reacţiona rapid la sfidările schimbărilor climaterice care sunt deja dramatice. Deşi pentru majoritatea oamenilor schimbările sunt vizibile, pericolul este perceput ca fiind îndepărtat. Din păcate, situaţia este critică, iar intervenţiile sunt urgente. În acest caz, ideea că piaţa funcţionează "natural", nu doar că nu este valabilă, ci s-a dovedit dăunătoare. Rolul politicii nu poate fi în niciun fel înlocuit. Măsurile corective trebuie impuse cu urgenţă, dar nu pot fi doar de natură normativă. Şi pentru a reuşi va fi nevoie de un efort politic susţinut. Ori, campaniile de informare prin care ar putea fi modificat comportamentul indivizilor depind de capacitatea edecarilor de a-şi relua menirea. Pentru moment, unii par încă mahmuri, iar alţii sunt turmentaţi de-a binelea.