CORESPONDENŢĂ DE LA ROMA Forumul democraţiei directe: o trecere treptată, de la local la naţional

Unii confundă democraţia directă cu "regimul de democraţie populară" din comunism. Nu, îi spune democraţie directă, pentru că decizia nu este intermediată de reprezentanţi.

În democraţia directă, deciziile privitoare la comunitate sunt adoptate de comunitate, iar nu de aleşii comunităţii.

Unii se tem că incompetenţa mulţimii va conduce la decizii improprii şi că masele needucate vor deveni materie a manipulării.

Temerea nu este neîntemeiată.

În cadrul Forumului democraţiei directe pe care l-a găzduit primarul Romei, tânăra Virginia Raggi, edilul a menţionat chiar aceste două aspecte:

a) Interesul pentru democraţia directă îşi are originea în ruptura dintre conducători şi conduşi;

b) Antrenarea populaţiei în procesul decizional ridică problema calităţii cetăţeanului de rând, trebuind să fie instruit, responsabil, implicat.

Virginia Raggi semnalează şi o a treia dificultate, constatată în practică:

c) Procesul decizional poate să se lungească, atunci când respectă exigenţa realei informări a cetăţenilor (ea spune că decizia cetăţenea-s-că asupra destinului unui cinematograf părăsit a durat un an de zile).

Virginia Raggi a menţionat că 17 milioane de euro au fost puse la dispoziţia deciziei cetăţeneşti, iar comunităţile au destinat banii amenajărilor decorative.

Adjunctul primarului din Taichung (al doilea oraş ca mărime din Taiwan), doamna Ying-Yi Lin, a explicat cum a profitat că oraşul a înglobat zone de tip rural ca să lanseze programe de transmitere şi conservare a tradiţiilor şi că primăria a lansat elemente de control cetăţenesc asupra administrării.

Ying-Yi Lin spune că primăria a introdus consultarea populară în subiecte modeste (cum este alegerea numelui unei şcoli, de exemplu), urmărind să progreseze către subiecte mai importante.

Guvernatorul adjunct al Vienei, Maria Vassilakou, semnalează că neîncrederea inhibă participarea cetăţenească în adoptarea deciziilor şi că este nevoie de transparenţă - afişarea publică a bugetului şi a felului în care este folosit.

Adjunctul primarului Madridului, domnul Pablo Soto, susţine că apetenţa cetăţenească pentru democraţie directă este consecinţă a unui proces mai adânc, al aşteptărilor înşelate ale populaţiei de către politicieni şi partide, astfel că, în urmă cu cinci ani, au izbucnit manifestaţii de protest care nu fuseseră organizate de nici un partid şi de nici un sindicat, moment de la care au apărut politicieni noi, care promovează democraţia directă.

Pablo Soto afirmă că deciziei cetăţeneşti i-a fost alocat un fond de 100 de milioane de euro.

El informează că platforma de comunicare cetăţenească (cu numele "Decide Madrid") a fost exportată în America Latină, iar Uruguaiul a extins-o la nivel naţional.

Reprezentantul primăriei din Barcelona, doamna Francesca Bria, susţine că trăim o criză a partidelor tradiţionale şi că soluţia este să reluăm procesul de la rădăcina lui.

Francesca Bria afirmă că instituţiile nu pot fi reformate, ci, pentru schimbarea lor, trebuie construite altele, în paralel.

Francesca Bria observă că oraşele pot juca rolul laboratoarelor, unde să experimentăm noi formule politice, la costuri scăzute, înainte să le generalizăm.

Ea informează că o proporţie de 72% din lista de proiecte ale primăriei din Barcelona este preluată de la cetăţeni.

Francesca Bria spune că primăria a afişat online bugetul şi contractele primăriei (printr-o tehnologie blockchain) şi că a înfiinţat un Comitet pentru transparenţă, însărcinat cu soluţionarea reclamaţiilor.

Tot ea menţionează că primăria a implicat publicul în managementul aprovizionării cu apă, energie şi în gestiunea acţiunilor contra poluării.

Adjunctul primarului din Torino, domnul Guido Montanari, povesteşte că natura monoindustrială a oraşului a generat mari probleme la momentul refluxului economic, astfel că localitatea s-a trezit în faţa alternativei să lase spaţii (hale enorme) în logica pieţei sau să conceapă, pentru ele, proiecte de folosinţă comunitară.

Guido Montanari relatează că un spaţiu vast din centrul oraşului, aflat în drum spre desfiinţare şi privatizare, a fost ocupat de protestatari, moment de la care primăria a început un proces anevoios de modificare a legilor, astfel că, în final, să poată să readucă spaţiul în proprietate publică şi să amenajeze, acolo, un parc.

În secţiunea dedicată consecinţelor economice ale democraţiei directe, profesorul de la Universitatea din Basel, Bruno Frey, a trecut în revistă contraargumentele clasice invocate la democraţia directă:

1. Democraţia directă este mai costisitoare decât cea reprezentativă;

2. Procesul adoptării deciziei este mai îndelungat;

3. Cei aleşi, reprezentanţii, sunt mai competenţi.

Bruno Frey susţine că măsurătorile econometrice au evidenţiat următoarele calităţi ale democraţiei directe:

- cheltuielile decizionale se diminuează cu 7-11% într-un proces de hotărâ-re colectivă;

- un proces economic unde plusul de democraţie directă se manifestă prin implicarea mai adâncă a cetăţenilor, cheltuielile se diminuează chiar şi cu 30%;

- colectarea deşeurilor, de exemplu, îşi sporeşte eficienţa cu 20%;

- venitul pe cap de locuitor creşte cu 5%;

- indicele de fericire este net superior în zonele de exersare a democraţiei directe.

Bruno Frey afirmă că executivul se adaptează deciziei într-un mod mai adecvat şi mai fidel dacă ea a fost adoptată într-un proces de consultare cetăţenească, sporindu-i responsabilitatea.

Ministrul guvernului Ţării Bascilor din Gipuzkoa, Imanol Lasa Zerberio, spune că autoritatea locală este preocupată de supravieţuirea acestei mici comunităţi basce şi că a structurat publicul, ca să poată eficientiza consultarea cetăţenilor în problemele guvernării, deschizând linii de finanţare ale proiectelor rezultate din aceste procese.

El a menţionat suma de 65 de milioa-ne de euro, pentru astfel de proiecte.

Viceprimar al Lisabonei, Paula Cristina Marques, se întreabă cum poate aplica politici participative unor locuitori (8 milioane) care nu s-au prezentat, în proporţie de 24%, la alegerile generale şi în proporţie de 41%, la alegerile locale.

Paula Cristina Marques spune că primăria a iniţiat proiectul "BIP-ZIP" decelând 76 de zone defavorizate ale oraşului, pentru a căror ameliorare a fost concepută consultarea cetăţenilor, ca instrument de planificare strategică, obţinând, astfel, 300 de proiecte, 1200 de parteneri şi 2000 de acţiuni, bugetate cu 12 milioane de euro.

Ea spune că rezultatele au fost neaşteptate:

- a crescut disponibilitatea locuitorilor pentru educaţie;

- a crescut mobilitatea ocu-paţională;

- femeile s-au implicat mai mult în viaţa economică şi socială;

- în şcoli a fost introdusă educaţia cetăţenească.

Reprezentantul managementului oraşului Palo Alto, California, James Keene, a şocat pe toată lumea, prezentând ce dezastru a însemnat democraţia directă pentru localitatea sa.

James Keene a spus că experienţa în materie de democraţie directă din Palo Alto este mai veche de 100 de ani şi că, prin Referendumuri succesive, începând din 1911, au fost aduse 400 de amendamente la Constituţie, rezultând a doua cea mai stufoasă constituţie din S.U.A.

El povesteşte că, în 1978, printr-un Referendum care a îndeplinit condiţia să întrunească 2/3 din votul populaţiei, taxa pe terenuri a fost plafonată la 1% (ulterior au mai urcat-o, la 2%), aducând bugetul primăriei la sapă de lemn, având consecinţe în criza de locuinţe şi imposibilitatea finanţării şcolilor.

Din câte se vede la acest Forum, democraţia directă modernă este experimentată în administraţii locale, parţial şi progresiv, tatonând terenul, deoarece principala temere se referă la comportamentul şi calitatea cetăţenilor implicaţi în decizia colectivă.