CORESPONDENŢĂ DIN BULGARIA Drumuri drepte în zig-zag

Drumul drept este adesea invocat, fie că e vorba despre deplasarea către o destinaţie, fie că ne referim la parcursul unei vieţi. Chiar dacă nu eram şofer (în general nu sunt), ci doar pasager, la plecarea din Sofia spre mănăstirea Rila am întrebat, din obişnuinţă, pe unde trebuie să o apucăm. Răspunsul a fost prompt: "e drum drept", după care au venit câteva explicaţii: faceţi imediat dreapta, după cinci sute de metri stânga, la prima tot stânga, după aceea iar dreapta, vine o curbă...". Practic, 120 de kilometri de stânga, dreapta şi tuneluri, la acestea bulgarii ne înving la scor. Am înţeles, drumul e drept, explicaţiile ne omoară. Vorbind strict despre şosele, în Bulgaria nu sunt cele mai rele din lume, dar nici cele mai bune, uneori sunt drepte. Pe un astfel de drum am ajuns la mănăstirea aflată sub protecţia UNESCO, care îţi lasă de la intrare impresia că a fost făcută să ofere ea protecţie oamenilor şi nu să aibă nevoie de ea. De-a lungul secolelor sensurile se mai schimbă. Pentru cei credincioşi vizita este una înălţătoare, pentru cei care nu au astfel de preocupări, locul este remarcabil.

În muzeul din interior, printre multe altele se află şi Crucea lui Rafail, realizată în 12 ani dintr-o singură bucată de lemn, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, care cuprinde 104 scene religioase şi 650 de figuri în miniatură, de fapt toată pasiunea şi credinţa unui singur om.

Marile demonstraţii se fac în timp şi cu multă migală. Crucea lui Rafail spune ceva despre poporul bulgar.

• Plovdiv, unul dintre cele mai vechi oraşe europene

Pe drumuri drepte, pline de linii curbe am ajuns după alte câteva sute de kilometri în Plovdiv, unde oraşul vechi, îmbibat de istorie trăieşte umăr la umăr cu urbea nouă. Tineri mulţi, turişti şi un aer plăcut de relaxare. Străduţele sunt pline de istorie, iar explicaţia e clară. Plovdiv este dintre cele mai vechi oraşe ale Europei. Aşezarea tracică a devenit un important oraş grecesc şi roman în antichitate, datorită poziţionării. Importanţa strategică regională s-a menţinut, aparţinând periodic Imperiului Bizantin şi celui Bulgar. A intrat sub dominaţie otomană în timpul secolului al XIV-lea. În 1878, Plovdiv a devenit capitala regiunii autonome Rumelia Orientală din Imperiul Otoman, şapte ani mai târziu a devenit parte a Bulgariei, odată cu unifirea acelei regiuni cu Principatul. Am pornit din nou la drum, de la Vest spre est, nu am ratat nici trandafirii, uşor trecuţi acum - dar esenţele, uleiurile, săpunurile, parfumurile sunt mărturiile vandabile ale trecerii lor pe acest pământ - şi aşa am ajuns pe litoralul Bulgariei, aflat sub asaltul turiştilor. Oricât de mare ar fi presiunea timpului, nu poate fi ratat un scurt popas în Nessebar, un loc încărcat de istorie, cu multe monumente, transformat, deloc discret, într-un mare bazar. E greu să te concentrezi la comorile construite chiar şi în urmă cu cincisprezece veacuri, când de jur împrejur auzi în mai multe limbi, dar în special în română: "cât e săpunul?; eşti sigur că e argint?; nu lua de aici, am văzut mai ieftin; sunt fake ochelarii, dar merg". Asta e lumea, acesta e mersul ei, dar uneori nu strică să mai desparţi apele, inclusiv în turism, depinde şi ce vrei să oferi oamenilor, amestecurile de ingrediente pot provoca uşoare indigestii. Piscine şi spa-uri se găsesc în multe locuri, dar istoria locală este unică. Cu migală pot fi promovate ambele, dar nu chiar unele peste altele. Altfel, staţiunile de pe litoral au turişti, nu ca înainte de pandemie, dar destul de aproape, iar Varna este un oraş în care fie poţi pierde timpul, fie îl poţi petrece cu folos.

• Istoria unei catedrale

Veliko Târnovo nu poate lipsi din lecţia de istorie turistică a Bulgariei. Un loc cu imagini spectaculoase, cu o cetate impunătoare, cu meşteşugari care oferă lucrări unicat şi cu restaurante unde găseşti atât preparate locale, cât şi din bucătăria internaţională, în funcţie de gustul fiecăruia. Apropo de gust, bucătărie şi legumicultură, absolut peste tot, de la Sofia la Varna şi înapoi, într-o formă sau alta, am fost servit cu roşii proaspete. Măiestria legumicultorilor bulgari este în afara oricărei discuţii, dar trebuie să afirm că savoarea roşiilor româneşti nu am întâlnit-o. Oricum, ştim deja, gusturile nu se discută. Revenind la partea istorică, pe scurt, trebuie reamintită pilduitoarea poveste a Catedralei Patriarhale din Veliko Tarnovo. Aceasta apare reprezentată într-o gravură medievală a cetăţii aflată într-o carte liturgică (minei) ce se găseşte acum în Braşov, scrisă în secolul al XIV-lea şi adusă în oraşul transilvănean după căderea Bulgariei sub ocupaţia otomană. Catedrala a fost distrusă în timpul asedierii cetăţii de către otomani în vara anului 1393. Biserica a fost reconstruită integral între anii 1978 -1981, iar interiorul este decorat cu fresce şi mozaicuri ce reprezintă marile momente ale istoriei poporului bulgar, realizate de Teofan Sokerov într-un stil foarte modernist. Din cauza picturii, prea îndrăzneţe şi fără legătură cu tipicul biericesc, Catedrala din Târnovo nu a fost resfinţită de căre Biserica Ortodoxă Bulgară. Aşa cum am mai spus, apa şi uleiul sunt bune, dar nu folosite împreună, altfel riscăm să înecăm istoria în piscină şi nu e cazul.