CORESPONDENŢĂ DIN NEW YORK Lupta pentru sufletul Americii

Andre Cappon
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 octombrie 2020

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE

Andre Cappon

Apropiatele alegeri prezidenţiale ale SUA sunt o adevărată "luptă pentru sufletul Americii" - o confruntare a dreptei şi a stângii. Câştigătorul va influenţa direcţia Statelor Unite pentru o lungă perioadă de timp.

În timpul administraţiei Democrate Obama-Biden 2008- 2016, SUA au urmat o politică "progresistă", de stânga sau "liberală" (în terminologia americană).

✓ În afacerile interne, aceasta în­semna influenţă mai importantă a guvernului, mai multă reglementare a afacerilor, mai multe programe sociale, mai ales reforma sănătăţii numită "Obamacare" (Notă: în SUA programele medicale guvernamentale se ocupă de vârstnici - Medicare şi de cei săraci - Medicaid; majoritatea americanilor angajaţi au asigurare privată prin intermediul angajatorilor lor; Obamacare a fost conceput pentru a se ocupa de cei fără asigurare medicală, de exemplu şomerii, cei cu angajări temporare sau pe bază de proiect, şi angajaţii firmelor mici care nu oferă programe de beneficii suplimentare pentru angajaţi. A fost privit ca primul pas către "medicina socializată"). Agenda progresistă a inclus de asemenea eforturi pentru redistribuirea veniturilor şi averii, în principal axată pe minorităţi - negri, hispanici, musulmani, LGBTQ etc. "Politica identitară" a fost mult timp un element principal al platformei democraţilor.

✓ În probleme internaţionale, aceasta a însemnat bazarea pe o abordare multilaterală, fie că era vorba de comerţul internaţional (de exemplu Parteneriatul Transpacific), mediul (Acordul privind climatul de la Paris) sau securitatea internaţională (acordul cu Iranul). Agenda progresistă a sprijinit globalismul şi în particular a presupus sau a sperat că principalul concurent al Americii, China, va adopta în cele din urmă "valori" şi practici occidentale (ceea ce în mod clar nu se întâmplă).

Administraţia Obama a semnat de asemenea acordul multilateral cu Iranul, prin care Iran a acceptat să-şi limiteze programul nuclear pentru 10 ani, în schimbul unei reduceri a sancţiunilor economice. Iranul a trişat în mod sistematic în privinţa acordului şi şi-a continuat aventurismul în Orientul Mijlociu.

Din 2017, administraţia republicană Trump a urmat o filozofie conservatoare, "de dreapta" bazată pe principiul "America-first" (prioritate pe America).

✓ În problemele interne, acest lucru a însemnat bazarea pe pieţele libere capitaliste, diminuarea rolului şi dimensiunii guvernului şi relaxarea reglementărilor mediului de afaceri. Trump a simplificat şi redus impozitele, ceea ce a stimulat creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În 2019, SUA a redus şomajul la 3,5 %, un record pentru ultimii 50 de ani.

În timpul lui Trump, SUA a atins independenţa energetică, datorită "fracking-ului" şi accentului pe gaz natural, un combustibil curat. Trump a acţionat viguros pentru reducerea imigratiei ilegale (sunt peste 11 milioane de imigranţi ilegali în SUA, majoritatea mexicani şi din America Centrală) - iar la graniţa de sud se construieşte un zid şi solicitanţii de azil au fost împiedicaţi să intre în SUA.

✓ În afacerile internaţionale: Trump s-a confruntat cu China şi a început un război comercial care este în desfăşurare. Trump a renegociat multe dintre acordurile comerciale, preferând acordurile bilaterale în locul platformelor multilaterale. În mod evident, acordurile bilaterale cresc puterea de negociere a SUA, deoarece SUA este de obicei partenerul mai mare în cadrul acestor acorduri. Trump a presat aliaţii europeni să contribuie mai mult la NATO decât obişnuiau până acum (vinovatul principal este Germania, care beneficiază de apărarea americană dar are cooperare economică intensă cu Rusia şi China). În Orientul Mijlociu, politica lui Trump a fost de "a presa Iranul". SUA a abandonat acordul nuclear cu Iranul şi a mărit presiunile militare şi economice asupra guvernului iranian pentru a forţa ţara să-şi restrângă ambiţiile nucleare şi amestecul în regiune. De asemenea, în Orientul Mijlociu, administraţia Trump a negociat cu succes acorduri de pace între Israel şi statele arabe - pentru moment, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan, probabil vor mai urma şi altele. Aceasta este o realizare majoră care ar putea duce la soluţionarea conflictului israeliano-arab.

Pentru mulţi oameni - aproximativ jumătate - personalitatea şi stilul lui Trump sunt antipatice. Mass-media este în mare parte anti-Trump. Mediul academic este vehement împotriva lui Trump. Mulţi oameni implicaţi în sectorul public şi mulţi politicieni de carieră, aşa-numita "mlaştină" din Washington, sunt împotriva lui Trump.

De la alegerea sa în 2016, Democraţii au încercat din răsputeri să-i opună rezistenţă lui Trump şi/sau să scape de el: "Russiagate" şi investigaţia Mueller, eşuată, încercarea de demitere eşuată şi o campanie de presă neobosită .

În ciuda acestei opoziţii puternice, Trump ar fi fost probabil reales cu uşurinţă dacă nu ar fi existat COVID.

COVID a afectat în mod semnificativ SUA - peste 225.000 de morţi până acum - şi a provocat o criză economică majoră. Deşi nu este clar că ar fi făcut ceva mai bun, democraţii l-au acuzat pe Trump că a gestionat greşit criza, ceea ce i-a avantajat în sondajele de opinie, care sunt în prezent în favoarea lui Biden - în jur de 51% -43% în general şi 49% -46% în aşa-numitele "state de câmp de luptă" (care contează cu adevărat la alegerile finale, datorită sistemului colegiului electoral).

Recentele dezbateri au scos în evidenţă diferenţele profunde dintre cei doi candidaţi. (vezi tabelul)

Lupta pentru sufletul Americii

În aceste ultime câteva zile înainte de alegeri, există o tensiune imensă şi pasiune intensă de ambele părţi.

Dezvăluirile recente privind activităţile fiului lui Joe Biden, Hunter Biden, în China, Ucraina, Rusia (şi chiar România, unde se afirmă că Hunter Biden lucra cu Gabriel Popoviciu) au dus la acuzaţii de corupţie. Democraţii le neagă vehement. Majoritatea presei, de stânga, minimizează aceste revelatii. Ca răspuns, Biden pune în discuţie activităţile comerciale ale organizaţiei Trump în diferite ţări şi strategiile sale de "minimizare a impozitelor".

Din cauza COVID, votul prin poştă, mai greu de controlat, va fi important. Fiecare parte o acuză deja pe cealaltă că încearcă să fraudeze alegerile.

Alegătorii vor decide, dar trebuie să ne aşteptăm la un scor strâns. Rezultatele depind de "statele cheie" (battleground states) şi un număr foarte mic de voturi poate determina rezultatul alegerilor. Se aşteaptă multe lupte juridice asupra rezultatelor, posibile renumărări de voturi, multe demons­traţii şi chiar lupte de stradă.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. N-am inteles niciodata ce fel drku de democratie e asta cu niste presedinti votati de popor dar alesi in final de "mari electori" apartinand masoneriei, conform intereselor acesteia.. Cine pune botul la asa ceva?

    In contextul complicat in care ne gasim, acesti "mari electori" pot inclina artificial balanta in favoarea globalistului Joe Biden, facand un pipi pe votul popular american.. Stie ce stie Trump de spune ca se teme de frauda.  

    1. Unde mai pui ca sunt doar 2 candidati, desemnati de cele 2 mari partide din sua. Greatest democracy my ass!

      Spui că nu înțelegi dar ...îți dai cu părerea! Ești prost ca noaptea. Sistemul cu electori e de pe vremea votului cenzitar. L-au păstrat că a mers bine!

    Este o vrajeala si o mizerie.

    Nu are relevanta cine este presedinte sau la guvern! 

    Orice sistem monetare se ruleaza pana la uzura lui finala cu toate ciclitatile scurte economice din trendul lung economic. 

    Din 2021 se intra deja pe alte rate internationale de dobanda, se con verteste ious circulat ca forma de datorie in alta forma de iuos cripto valuta ce va regla in timp balantele bancilor bancare si va salta rata dobanzii in viitor iar pe un trend ascendent. 

    Sistemul monetar nu tine cont de politic el se perpetueaza pana la uzura lui finala! 

    Sistemul monetar se perpetueaza in cautarea yeldului, aceasta cautare disloca mereu resursele in anumite cadrane pe axul timpului, unde se vor intersecta dinou si vor schimba dinou trendul. 

    eu nu ma uit la politicieni ma uit la politici economice ca sa imi dau seama unde sunt, unde am fost si incotro ma indrept. 

    Momentan ne intreptam cate un mare reset ce va tine 5-8 ani pentru a putea salta dinou trendul ratelor de dobanda pe viitor. 

    Daca nu atunci vor pocni bondurile si fondurile de pensii la nivel de yeld negativ in multe tari ce ating asemenea valori. 

    Ma uit la bursa decorelata de economie; ma uit la istoria trecuta a Suediei cu bursa decorelata de economie, ma uit la istoria Japoniei cu bursa decorelata de economie 1990, ma uitam la istoria Italiei cu bursa decorelata de economie 2006, a Germaniei pe vrema margii ce avea bursa decorelata de economie, a Olandei ce avea bursa "bulbul" decorelata de economie... si bine inteles toate urmarile economice aferente de dupa soc. 

    Ma untreb cat mai dureaza aceasta nebunie pe bursa, in timp ce oamenii stau la cozi de alimente, in timp ce productivitatea reala stagneaza, in timp ce socurile de oferta pe lant se propaga.... 

    1. Nu cred ca dureaza mai mult de 10 luni pana revenim la normal cu bursa cu tot

      Nu prietene. Bursele sunt tinute in viata de roboti controlati de secta masonica. Ele pot urca si cobori cum le dicteaza marile capitaluri. Trebuie sa te preocupe revenirea ta la normal, la situatia ta de om liber.. Cand o sa poti circula si respira liber pe strada, fara nicio carpa la gura si fara sa-ti spuna niciun sectant cum trebuie sa-ti traiesti viata, atunci se cheama ca ai revenit cat de cat la normal.

      Deci, nu-ti lua lumina din burse ca sunt inselatoare. Uita-te la cei care iti incalca drepturile de om.  

      Sa înteleg ca la banii care sunt pe piata vor creste dobanzile dupa transformarea lor in ce?Nu am vazut oameni sa stea la coada ptr.alimente.Sistemul alimentar iti baga pe gat alimente de proasta calitate in orice cantitate,dupa care tre sa apelezi la sistemul sanitar pentru tratament.

    good analytical piece

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb