CORINA POPESCU, ELECTRICA:  "În lipsa investiţiilor în producţie, riscăm să devenim, din exportatori, importatori de energie"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 20 decembrie 2019

Corina Popescu

Corina Popescu

Societatea Electrica SA va continua, anul viitor, politica investiţională al cărei obiectiv este intrarea companiei în sectorul de producţie, a declarat, ieri, Corina Popescu, directorul general al Electrica, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media.

Corina Popescu a menţionat: "Eu sunt interesată să investesc în producţie. Strategia Electrica SA este făcută pentru patru ani, pe perioada 2019-2023. Toate proiectele prevăzute în Strategia de business au fost demarate. Dorim să ne dezvoltăm şi să ne axăm pe investiţii. Ne propunem să avem un mix diferit şi nu vom investi doar în energia solară, eoliană sau cea bazată pe gaz. România are nevoie de investiţii pe sectorul de producţie. Dacă stăm să ne uităm în stânga şi în dreapta, riscăm să devenim, din exportatori, importatori de energie".

În privinţa achiziţionării unor active de la ceilalţi operatori de pe piaţă care vor să renunţe la o parte din business, directorul general al SC Electrica SA a precizat că, în funcţie de obiectivele societăţii pe care o conduce, va fi analizată fiecare situaţie şi, cu acordul Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor, vor fi întocmite oferte de achiziţie, dacă preţul cerut de vânzător va fi considerat ca fiind corect.

Corina Popescu a mai precizat că tranzacţionarea energiei pe platformele centralizate reprezintă garanţia formării unui preţ corect. În privinţa faptului că, la 1 ianuarie 2020, revin pe piaţa de energie contractele bilaterale negociate direct între companii, conform Regulamentului european 943, directorul general al Electrica SA a arătat: "Pe mine mă interesează să fie piaţa lichidă şi atunci când voi face un studiu de fezabilitate să am un preţ corect. Dacă vor exista oportunităţi de preţuri, este posibil să încheiem contracte bilaterale. Mi se pare corect să folosesc mecanisme de tranzacţionare unde ai certitudinea că preţul este corect. Consider că tranzacţionarea energiei pe platformele centralizate reprezintă un mare avantaj în formarea unui preţ corect şi în constituirea unei pieţe lichide, în care să fie tranzacţionate, pe bursă, cantităţi cât mai mari. Important este să aibă acces la piaţa respectivă toată lumea".

O altă prevedere care intră în vigoare la 1 aprilie 2020, în baza Regulamentului european 943, este eliminarea barierei de preţ de pe piaţa de echilibrare. Legat de acest aspect, Corina Popescu a spus: "Acest lucru va determina operatorii din piaţă să-şi îmbunătăţească activitatea şi prognoza, astfel încât să existe dezechilibre cât mai mici. Pentru că, în caz de dezechilibre, pot găsi pe piaţa de echilibrare energie la preţuri foarte mari".

Regulamentul european în domeniul energiei menţionat prevede şi liberalizarea totală a pieţei, însă ţara noastră a cerut şi a obţinut de la Comisia Europeană o derogare de un an, astfel că măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb