CORONAVIRUS: Austria redeschide şcolile, dar elevii şi profesorii vor fi testaţi de trei ori pe săptămână

J.P.
Internaţional / 7 ianuarie 2022

Austria redeschide şcolile, dar elevii şi profesorii vor fi testaţi de trei ori pe săptămână

Deşi trece prin valul cinci al pandemiei, Austria îşi menţine planul ca odată cu terminarea vacanţei şcolile să se deschidă luni cu prezenţă fizică, dar trei teste de COVID-19 săptămânale vor fi obligatorii pentru elevi şi profesori, dintre care două vor trebui să fie teste PCR, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

Directoarea generală pentru sănătate publică din Austria, Katharina Reich, a declarat că închiderea şcolilor va fi ''ultima soluţie'' pe care ar lua-o, dar nu o exclude.

Circa 85% dintre cadrele didactice austriece sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce în rândul elevilor cu vârste între 12 şi 17 ani rata imunizării - prin vaccinare sau trecere prin boală - era de circa 55% la sfârşitul lunii decembrie.

Elevii şi profesorii vor trebui să poate permanent o mască FFP2. Ca măsură de precauţie suplimentară, guvernul austriac le-a cerut părinţilor să-şi testeze copiii cu o probă PCR în acest weekend de dinaintea redeschiderii şcolilor. Testele PCR sunt gratuite în Austria.

Vineri au fost confirmate în această ţară 8.786 noi cazuri de COVID-19. Presiunea asupra sistemului sanitar începe totuşi să scadă ca rezultat al lockdown-ului institui între 22 noiembrie şi 11 decembrie, numărul pacienţilor COVID-19 internaţi fiind de 929, dintre care 278 la ATI, mai puţin de jumătate faţă de situaţia din noiembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb