Corporaţiile canadiene dau în judecată ţările în curs de dezvoltare pentru miliarde de dolari

Canada este ţara cea mai mult dată în judecată din NAFTA - un fapt îngrijorător care a reapărut de când Canada, Statele Unite şi Mexicul au început să renegocieze acordul comercial, anul trecut. Un raport publicat de Centrul Canadian pentru Alternative Politice (CCPA), la începutul acestui an, arată că statul canadian a plătit investitorilor din SUA mai mult de 219 de milioane de dolari în daune şi aranjamente, potrivit Rador.

Cu opt dosare în prezent în aşteptare, Canada ar putea fi bună de plata a încă 475 de milioane de dolari. Mecanismul juridic care le permite companiilor să acţioneze guverne în justiţie se numeşte reglare a litigiilor de stat pentru investitori (ISDS) şi poate fi găsit în zeci de alte acorduri comerciale pe care Canada le are cu alte ţări. A fost criticată pentru că este o lume insulară, opacă, în care avocaţii servesc drept judecători într-o zi şi reprezintă clienţii în ziua următoare.

Şi, în timp ce Canada se afla la polul de primire a revendicărilor ISDS, companiile canadiene nu se sfiesc să le folosească şi ele. Cercetările efectuate de National Observer arată că şi companiile canadiene au dat în judecată guvernele pentru daune de cel puţin 2 miliarde USD, din 2009, şi cer aproape 10,5 miliarde de dolari în cazuri care sunt în prezent în curs, aproape toate vizând ţări în curs de dezvoltare.

De fapt, companiile canadiene au dat în judecată guvernele străine de cel puţin 60 de ori în ultimii 20 de ani. Această tactică este deosebit de populară în rândul companiilor miniere canadiene, care sunt responsabile pentru aproape 60% din noile cazuri ISDS, începând din 2009, şi reprezintă toate cazurile de succes aduse împotriva guvernelor până în prezent. "Procesele pe care Canada le-a avut în cadrul NAFTA sunt o oglindă a ceea ce companii canadiene de resurse au lansat în străinătate", declară Trew.

Canadienii ar trebui să aibă grijă de efectele pe care aceste cazuri le au asupra drepturilor democratice, indiferent de locul în care se întâmplă, spune el. "În întreaga lume, oamenii se confruntă cu aceleaşi provocări atunci când se opun unor proiecte de resurse nedorite, extrem de poluante".

Potrivit lui Stuart Trew, cercetător la CCPA, mai mult de jumătate din revendicările aduse împotriva Canadei în cadrul NAFTA provoacă decizii de gestionare a mediului şi a resurselor, determinându-i să se întrebe dacă aceste procese ar putea avea un efect de îngheţare asupra reglementării mediului şi a drepturilor democratice.

În 2008, o companie din Delaware numită Bilcon a dat în judecată Canada, după ce a respins un proiect pentru o carieră de piatră în Digby Neck, Nova Scotia. Bilcon voia să exploateze piatra de bazalt pe o perioadă de 50 de ani, să o zdrobească şi apoi să o transporte prin Golful Fundy către New Jersey, unde ar fi fost folosită la drumuri. O comisie de evaluare comună federală-provincială a respins proiectul în 2007, pe baza pericolului pentru mediu în Nova Scotia, în special asupra balenelor puse în pericol care trăiesc în zonă.

Un grup de judecători a declarat că statul canadian a respins "în mod arbitrar" proiectul, pe baza avizului comisiei de evaluare a mediului. Compania susţine că decizia a fost discriminatorie şi cere 500 de milioane de dolari daune Canadei. Un tribunal a început audierile în februarie, pentru a determina cât de mult ar trebui să plătească acum Canada. Todd Weiler, un avocat canadian care a lucrat în arbitrajul investiţional timp de 20 de ani, spune că ISDS este bun pentru dezvoltare, deoarece ţările pot atrage mai multe investiţii oferind protecţie suplimentară companiilor.

"Este în interesul ţării gazdă să se asigure că ele oferă un nivel de securitate juridică proporţional cu riscul implicat", declară Weiler, adăugând că "Nu ar exista cazuri de succes aduse împotriva Canadei în cadrul NAFTA dacă nu ar exista probleme aici".

Însă Howard Mann, consilier juridic senior la Institutul Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă din Winnipeg, menţionează că aceste cazuri ISDS pot împiedica dezvoltarea durabilă, mai ales atunci când guvernele se luptă deja să plătească facturile: "Dacă guvernele plătesc miliarde de dolari pentru a soluţiona cererile, nu le cheltuiesc pe educaţie, sănătate sau infrastructură locală".

Ţara noastră, de exemplu, se confruntă cu o cerere de 4,4 miliarde de dolari din partea companiei miniere din Toronto, Gabriel Resources. În cazul în care compania va câştiga întreaga sumă, ar fi egală cu jumătate din bugetul anual al sănătăţii şi cu mai mult de două procente din PIB-ul ţării pe 2017.

Criticii au afirmat că mina de aur ar fi fost un dezastru ecologic pentru România. Planul de încercare implica aplatizarea a patru vârfuri de munte, transformând o vale din apropiere într-un baraj de steril care să adune mii de tone de cianură, distrugând satele din apropiere şi galeriile miniere de 2000 de ani. Aprobarea proiectului a declanşat proteste masive în 2013 - cele mai mari din ţară de la revoluţia din 1989.

Guvernul şi-a retras oficial sprijinul în anul următor. În 2017, guvernul social-democrat instalat a promovat Roşia Montană ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, îngropând efectiv proiectul. Compania a declarat că a respectat cerinţele legale din România şi UE, iar activele sale au fost expropriate ilegal de statul român. Se aşteaptă ca audierile să înceapă în septembrie 2019. Gabriel Resources a fost contactată pentru comentarii, dar nu a răspuns înainte de publicare.

Între timp, facturile juridice ale companiei sunt acoperite de un fond de risc de pe Wall Street, numit Tenor Capital Management, care va primi o parte din recompensă, dacă firma va câştiga cazul. Tenor a plătit, de asemenea, companiei Crystallex International Corporation, o companie minieră din Toronto, să rezolve anul trecut un caz de 1,2 miliarde de dolari cu guvernul venezuelean. Fondul speculativ primit 35% din acest caz, o rentabilitate de 1000/% la cele 36 de milioane de dolari investite în procedurile judiciare, potrivit unui raport al Corporate Europe Observatory, un grup de cercetare cu sediul la Bruxelles.

Burford Capital, o altă companie care finanţează cazurile de arbitraj, a văzut "o explozie a cererii din partea clienţilor din întreaga lume", potrivit unei relatări din Financial Times, la începutul acestei luni. Creşterea interesului faţă de arbitraj a depăşit anul trecut profitul net al companiei, la 265 milioane USD, iar compania declară că a recuperat un record record de 362 milioane USD din cazurile de arbitraj.

Raportul Corporate Europe Observatory spune că aceste acorduri de finanţare externă "permit companiilor precum Gabriel să poarte lupte juridice", ceea ce ridică costul arbitrajului pentru guverne şi creşte şansa de a se ajunge la un aranjament. Statele nu pot asigura aceeaşi finanţare externă, deoarece nu au de câştigat premii din ISDS. De fapt, guvernele doar pierd bani pe seama ISDS: pot să câştige şi să plătească taxe legale sau să piardă şi să plătească despăgubiri.

"Ţările încearcă să utilizeze baza lor de resurse naturale pentru a se dezvolta într-un mod incluziv şi echitabil, iar aceste arbitraje au un impact major asupra capacităţii guvernelor de a face acest lucru", afirmă Mann.

În loc să folosească ISDS ca instrument de ultimă instanţă, companiile canadiene îl folosesc pentru a riposta contra schimbării reglementărilor, mai precizează Mann. Ei folosesc asta "nu ca pe un scut, ci ca pe o sabie", conchide acesta.