Cosmote România lansează azi "Alături de Tine", un nou plan tarifar creat pentru a servi nevoile de comunicare ale persoanelor cu dizabilităţi. Cu planul tarifar "Alături de Tine", utilizatorii pot beneficia de comunicare nelimitată de voce şi text în reţea şi 50 de minute naţionale şi internaţionale, pentru numai 4,5 euro (fără TVA), pe lună, arată un comunicat de presă.
"La Cosmote, considerăm că acele categorii vulnerabile de utilizatori ar trebui să primească pachete de comunicare dedicate, concepute pentru a se potrivi cu modul lor special de trai. Folosim tehnologia pentru a servi oamenii şi a le oferi servicii la cel mai bun raport calitate-preţ, adaptate nevoilor lor de comunicare. Cu planul tarifar ‚Alături de Tine", vrem să extindem aria activităţilor noastre de CSR în zona de produse şi servicii, prin crearea unui pachet de comunicare ce urmăreşte să îmbunătăţească viaţa persoanelor cu nevoi speciale", a declarat Costas Kapetanopoulos, director de marketing şi comunicare, Cosmote România.