Costel Alexe anunţă controale simultane ale MMAP la Direcţia Silvică Mureş şi la cele zece Ocoale Silvice

G.U.
Miscellanea / 18 august 2020

Costel Alexe anunţă controale simultane ale MMAP la Direcţia Silvică Mureş şi la cele zece Ocoale Silvice

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat, astăzi, la Târgu Mureş, demararea unor controale simultane la cele zece Ocoale Silvice şi la Direcţia Silvică Mureş, în urma numeroaselor sesizări privind o serie de ilegalităţi care ar fi fost comise în pădurile de pe întreg teritoriul judeţului, transmite Agerpres.

"Din păcate, avem suspiciuni rezonabile pe care le-am tot primit la minister, la Corpul de Control, la Romsilva, multe transmise de cetăţeni oneşti ai judeţului Mureş, referitor la ce se întâmplă în pădurile din judeţul Mureş în ultimii ani. Avem depuse la minister o serie de sesizări cu privire la presupuse ilegalităţi comise aici, în judeţul Mureş, şi tocmai de aceea am vrut astăzi să facem verificări. Începând de astăzi, avem în teren 28 de inspectori silvici, de la mai multe gărzi forestiere din ţară, care, sub conducerea directă a şefului Corpului de Control al Ministrului, vor face simultan verificări la cele 10 ocoale silvice din judeţul Mureş, iar a 11-a echipă va verifica activitatea Direcţiei Silvice Mureş", a declarat Costel Alexe, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, verificările din această perioadă vizează modul de administrare şi gestionare a fondului forestier naţional din gestiunea Direcţiei Silvice Mureş, inclusiv modul de asigurare a integrităţii acestuia.

De asemenea, se va verifica modul în care se asigură paza şi protecţia pădurilor, dacă au fost respectate instrucţiunile tehnice privind punerea în valoare şi exploatarea masei lemnoase.

"Am văzut numeroase reportaje, anchete, poze transmise, dovezi clare trimise de cetăţeni sau de foşti angajaţi ai ocoalelor silvice care semnalau grave abateri pe tot cuprinsul judeţului Mureş. De asemenea, o problemă cu care ne confruntăm şi la Mureş şi în alte judeţe verificate este dacă au fost depăşite cantităţile permise pentru exploatarea prevăzută în amenajamentele silvice. Cert este că colegii mei de la Corpul de Control, inspectorii de la Garda Forestieră vor verifica şi modul de comercializare şi exploatare a masei lemnoase din pădurile administrate de Direcţia Silvică Mureş. Sunt convins că colegii de la Corpul de Control îşi vor face treaba foarte bine, dând dovadă de echidistanţă şi, evident, vreau să fie cât se poate de obiectivi în controlul pe care îl vor face. Sunt convins că nu va fi o treabă uşoară", a subliniat ministrul Mediului.

Costel Alexe a dat asigurări că toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi de ilegalităţi comise în gestionarea fondului forestier din judeţul Mureş, dar şi a celor din ţară vor trebui să răspundă în faţa legii.

În plus, a remarcat ministrul, că în ultimii ani, în ciuda numeroaselor sesizări, în judeţul Mureş nu a avut loc niciun control din partea ministerului sau a Romsilva.

"Am remarcat cu surprindere că, în ultimii ani, singurul control care a fost demarat la Direcţia Silvică Mureş a fost cel al Gărzii Forestiere Braşov, acum câteva luni. Deşi sesizările sau anchetele, ştirile prezentate în mass-media au fost şi în 2018, şi în 2019, din păcate Direcţia Silvică Mureş nu a fost verificată niciodată. (...). Am spus-o celor care activează în domeniul silvic, încă de la preluarea mandatului, că au în mine un partener atâta timp cât înţeleg că pădurea este un bun naţional şi că ea trebuie valorificată, protejată şi dacă trebuie să fie exploatată, trebuie exploatată durabil şi sustenabil în litera legii. Dacă nu respectă acelaşi lucru, i-am avertizat că nu voi face niciun compromis (...). Şi, evident, îmi doresc ca toţi cei care comit ilegalităţi să răspundă în faţa legii", a mai spus Costel Alexe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pisica cu clopoței...!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb