COSTEL STANCIU, APC: "Societatea a dat în clocot, fiindcă Legea DIP ar afecta interesele financiare ale industriei bancare"

P.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2016

"Societatea a dat în clocot, fiindcă Legea DIP ar afecta interesele financiare ale industriei bancare"

Societatea românească a dat în clocot, fiindcă Legea dării în plată ar afecta interesele financiare ale industriei bancare, este de părere Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC).

Domnia sa a declarat: "Am urmărit cu îngrijorare presiunile pe care băncile şi BNR le-au făcut asupra legii dării în plată. Înţeleg aceste presiuni, dar Banca Naţională ar fi trebuit să aibă statutul de parte neutră în această dezbatere şi nu să se implice în defavoarea consumatorului român. Susţinem ca aplicarea legii dării în plată să se facă şi în beneficiul consumatorilor care au luat credite până la începutul crizei. De asemenea, susţinem ca beneficiari ai acestei legi să fie şi consumatorii care au luat credite prin programul Prima Casă".

Preşedintele APC a mai spus că, din păcate, reprezentanţii societăţii civile autentice nu sunt invitaţi la dezbaterile serioase care au legătură cu drepturile şi interesele consumatorilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine sunt reprezentantii societatii civile autentice?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb