Costul exorbitant al războiului

Costul exorbitant al războiului

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 1 martie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Cel mai mare preţ este, fireşte, cel al vieţilor omeneşti pierdute. Dar există şi costuri indirecte. Exorbitante. Care afectează viaţa a sute de milioane de oameni. Cât costă acest război? Nu este exclus să ne aflăm în prezenţa celui mai costisitor război din istoria lumii, dacă extrapolăm cheltuielile din primele şase zile la ceea ce va urma. Toate părţile implicate plătesc. Dar cine plăteşte mai mult?

Experţii au calculat că Federaţia Rusă cheltuie zilnic pentru acest război din Ucraina între 2 şi 3 miliarde de euro. Şi, până una alta, au trecut doar şase zile. Ne aflăm la început. Cum vor suporta finanţele Rusiei povara directă a acestui război, în condiţiile în care el se va prelungi? Economia Federaţiei Ruse tocmai a fost trecută în categoria junk. Cu alte cuvinte, investitorii sunt avertizaţi că riscă enorm dacă mai pompează vreun ban în economia Federaţiei Ruse. Li se sugerează să-şi facă bagajele şi să plece. De altfel, prin sistemul încă nemaiîntâlnit până în prezent de sancţiuni economice şi financiare, prin duritatea fără precedent a acestora, economia şi aşa precară a Federaţiei Ruse este pusă la zid. Este adevărat că Banca Centrală dispune în prezent de o rezervă declarată de 80 de miliarde de euro. Un sfert din această rezervă este deja blocată prin deciziile care au dus la îngheţarea operaţiunilor Băncii Centrale a Rusiei. Explicaţia este simplă. Cam un sfert dintre active sunt plasate în străinătate şi nu mai pot fi folosite. Prin urmare, fără a pune la socoteală efectul altor sancţiuni, doar războiul în sine, admiţând că nu va fi escaladat şi că va decurge la fel, va epuiza în cel mult 30 de zile absolut toate rezervele financiare de care dispune Putin.

Numai că situaţia se complică. Blocarea platformei SWIFT de tranzacţii interbancare, pe măsură ce se extinde asupra unui număr din ce în ce mai mare de instituţii financiare, opreşte practic sau în cel mai bun caz încetineşte în mod dramatic plăţile către societăţi ale Federaţiei Ruse, care au făcut şi fac exporturi în statele Uniunii Europene şi în celelalte state NATO. Rubla se devalorizează în fiecare zi. De aici rezultă alte pierderi. Iar principalul furnizor de gaze, care până în prezent a pompat bani grei în trezoreria rusă, a înregistrat pierderi uriaşe pe bursă, valoarea Gazprom scăzând la mai mult de jumătate. Se adaugă îngeţarea în întregul sistem bancar occidental a tuturor fondurilor companiilor şi cetăţenilor ruşi. Punerea sub sechestru a tuturor clădirilor, iahturilor, aeronavelor şi altor bunuri de care dispun oligarhii în străinătate. Toate acestea înseamnă din nou pierderi uriaşe.

Numai că tot acest cost al războiului nu afectează doar Federaţia Rusă. Fiecare dintre măsurile la care m-am referit mai sus are un efect de bumerang, lovind năprasnic şi în economiile statelor occidentale. Nu este deloc exclus ca, per ansamblu, Uniunea Europeană şi statele NATO să plătească un preţ chiar mai mare pentru acest război, decât preţul plătit de Federaţia Rusă. Desigur, cu observaţia că aceste state îşi permit ceea Federaţia Rusă nu-şi poate permite. Luxul de a pierde sume imense de bani.

Când am repetat în mod insistent că acest război, astfel cum se derulează el, nu mai poate continua multă vreme, m-am gândit la faptul că niciuna dintre părţi nu este dispusă să mai suporte mult timp pierderi uriaşe, care în final vor afecta populaţia la nivel global. Din această perspectivă, decizia îi aparţine aproape în totalitate lui Vladimir Putin. Ce poate şi ce nu poate să facă acesta?

După ce a ratat câştigarea Războiului Rece, prin menţinerea unei presiuni infernale asupra Ucrainei în mod direct şi asupra statelor NATO în mod indirect, dar fără a încălca flagrant regula jocului, deci fără a invada statul vecin, Vladimir Putin a ratat şi războiul fulger. Planurile întocmite de generalii săi s-au bazat pe informaţii false. Poate că deliberat false. Rusia nu-şi poate permite un război de uzură în care, iată, ucrainenii sunt cât se poate de motivaţi să lupte cu eroism şi să învingă într-un război de gherilă urbană. Acestei situaţii Putin este silit să-i pună capăt. Dar cum?

Un prim scenariu este o escaladare brutală a conflictului. Se poate face doar aducând alte şi alte trupe pe câmpul de bătălie al Ucrainei şi expunând alte zeci şi sute de mii de militari bătăliei cu un popor care se apără cu îndârjire şi care zi de zi este ajutat de o bună parte a planetei. Acest tip de escaladare nu-l poate conduce pe Vladimir Putin la un succes. Iar o escaladare de altă natură nu este decât declanşarea răului maxim. Declanşarea unui război atomic.

O a doua variantă la îndemâna lui Putin este încheierea imediată a ostilităţilor, prin parafarea unui tratat de pace, care însă nu poate fi făcută, aşa cum a dorit el, doar între Federaţia Rusă şi Ucraina. Orice tratat de pace, chiar dacă nu are mediatori, are în spate puteri garante. Tocmai din acest motiv, negocierile de ieri au fost ratate. Dar cum s-ar putea finaliza negocierile de mâine, în condiţiile în care timpul lucrează în defavoarea lui Vladimir Putin? Probabil într-un mod extrem de umilitor pentru acesta. Retragerea necondiţionată a tuturor trupelor de pe teritoriul Ucrainei şi un calendar al despăgubirilor financiare pentru statul care a fost atacat. Poate că, în compensaţie, Vladimir Putin ar putea primi ceea ce de fapt avea de facto. Recunoaşterea ca entităţi statale independente a celor două regiuni din Donbas, Doneţk şi Lugansk. Crimeea va rămâne în continuare sub semnul întrebării, deşi, printr-un referendum, populaţia rusofonă de acolo a ales Moscova în locul Kievului. Rămâne de văzut în aceste condiţii dacă temutul complex militar al Federaţiei Ruse va înghiţi acest hap şi va rămâne cu braţele încrucişate, nereacţionând în sensul eliminării de la putere a noului ţar al Rusiei.

Şi multe depind de atitudinea oligarhilor. Pentru că Vladimir Putin îşi susţine puterea pe doi stâlpi. Pe complexul militar şi pe oligarhi. Şi unii şi alţii se pare că îl părăsesc. Stâlpii se clatină. Iar fisura creşte văzând cu ochii, în raport direct proporţional cu creşterea preţului acestui război.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. Mesajul subliminal este: "Poate că, în compensaţie, Vladimir Putin ar putea primi ceea ce de fapt avea de facto. Recunoaşterea ca entităţi statale independente a celor două regiuni din Donbas, Doneţk şi Lugansk":-)...Si aici se vede diferenta intre Ucraina si Romania. Ucraina are un presedinte care dupa nume, pare sa apartina minoritatii poloneze, Vladimir Zelensky, care a ales sa ramana in Kiev si sa lupte impotriva rusilor, desi i s-au facut propuneri sa "se salveze" parasind Ucraina.In plus a spus ca nu negociaza integritatea Ucrainei, inclusiv Donbas si Crimeea. Si acum un exercitiu de imaginatie. In situatia similara daca Romania era atacata de rusi unde credeti ca se afla la ora asta presedintele Romaniei? La Sibiu, la ambasada Germaniei sau la parinti in Germania? In definitiv, golful, ski-ul, mersul pe bicicleta impreuna cu "securitatea Sahel-ului" sunt mai importante decat securitatea si integritatea Romaniei

    1. Romania trebuie sa ramana neutra, nu sa se implice intr-un razboi care nu are legatura cu ea. Rusia nu a amenintat Romania, noi ii provocam, trimitem arme, etc. Nu vreau sa imi moara copii intr-un razboi nuclear pentru niste politicieni corupti. Cine vrea sa lupte cu rusii sa mearga in Ucraina si sa se inroleze, cine ii opreste? Poate multi nu constientizeaza, dar intr-un razboi cu rusii primii noi vom fi scrum.

      In frunte cu Citu,Ciolacu si altii ca ei.Uite asa scapam si noi de niste tradatori.

      Am mai auzit justificarea asta in 1940 cand am pierdut Basarabia si Bucovina...Cu ce i-am amenintat noi atunci? Intelegerile cu rusii nu au nici o valoare pentru ei...

      Conteaza doar intelegerile de prada pe care le fac rusii cu nemtii si americanii.

      Din moment ce esti stat membru Nato, esti subordonat, nu existi la nivel decizional, ci doar la nivel de executie pentru ca suveranitatea este cedata.

      Atunci a fost alt "deal".

      Uite ca Ungaria face ce este bine pentru ea.

      Zelensky este evreu

      Dacă sunt mulți prosti în lume "președintele erou" este posibil sa te transforme în cenușă el are varianta de asta sa nu îți faci griji

      Polish last names were most often derived fr om places, family patriarchs or nicknames. Names derived fr om places usually ended in -ski, meaning "of", and were reserved for nobility.

      Ungaria are o alta relatie cu Rusia, pe care noi nu o avem.

      A avut cine sa negocieze si uite ca le merge.Daca stai tot cocosat,cu capul plecat si spui mereu,da stapane,da stapane,cine sa te respecte?Zelenski a fost un capos,nu a vrut sa negocieze,pana sa-l invadeze rusii s-a certat cu toti,noi ce vina avem?Putin si acolitii sai nu sunt prea sanatosi dpdv psihic,de ce sa riscam noi pentru Ucraina?Nici macar nu e in NATO.

      Poate Zelenski are misiune , cine știe?

      de ce sa riscam noi pentru Ucraina? de ce sa riste francezii pentru noi? de ce sa riste americanii pentru francezi? este uimitor sa vad ca romanii, noi, care suntem in prima linie dupa Ucraina, ne punem astfel de intrebari. oare o fi simpla ignoranta, neintelegerea circumstantelor in care Hitler a pus pas cu pas cizma pe Europa? sau o fi altceva? tu vrei sa traiesti cu rusul in casa, sa iti violeze nevasta si fata? sa se pise pe tine cand are el chef, sa ii faci omleta si sa iti traga un baston peste cap daca nu a iesit pe placul lui? voi ati inebunit de tot?? daca lumea libera nu face front comun acum impotriva lui putin, asta ne va sodomiza pe toti cu suruburi de senile de tanc. reveniti-va in beep-ul meu. bineinteles ca exista riscuri, dar eu cred ca perspectiva justifica asumarea lor

      Uite ca pe unguri nu se pisa.Stai linistit,nu se obosesc rusii sa intre peste noi,ne rezolva cu altceva de nici nu mai apucam sa stim ce ni s-a intamplat.In aceste circumstante esti ignorant tu daca iti inchipui ca va risca cineva pentru nouiCe fac francezii aici?Se antreneaza(sper ca nu dupa bunul plac).

      Hahaha poi de aia își pun romanii întrebări pentru ca sunt prima linie :) Ala din Caraibe nu are întrebările astea :)

    Dar despre costul exorbitant (pentru cetateni) produs de asasinii economici in frunte cu citu si iohanis cand ne 'povesteste' cineva?

    1. Vad ca o faci tu. Ai necoie de acompanianent?

      Daca vrei sa urli vreo melodie, incearca cu razboiul ca pandemia a disparut.

      iti povestesc militienii rusi la sedinta lunara de perfectionare in trolling rusesc

      Pana acum o luna, cine intreba ceva despre nenorocirile din Romania, era numit antieuropean. De o luna, s-a modificat prosteala cu care sunt adăpaţi trepanaţii, acum orice roman care pune intrebari este numit troll rus. O jegoasa a debitat 'ferma de trolli' Invit pe acesti 'gardieni' sa se duca la lupta in Ucraina unde s-a format un detasament international iar la plecare, fiecare 'gardian' sa-si faca 6 doze de pfizer pentru ca pandemia nu a trecut.

      trepanat este unul care considera ca este foarte justificata intrebarea pusa de troll pe topicul ACESTA. asta este esenta trollingului: postezi aiurea si atragi toti idiotii utili in discutii care nu isi gasesc rostul intr-un context, este o tactica de diversiune. cam asta este. sunt dezamagit de moderatori care, desi cu siguranta sunt instruiti in a identifica trollingul si mesajele manipulatoare, nu actioneaza si nu le elimina. vorbim de un context grav, nu este vesnica muYala damboviteana aici. dupa ce se rezolva asta vom avea suficient timp sa o reluam, in bunul stil romanesc, auto-distructiv. daca nu se rezolva insa, nu vom mai putea relua nimic in afara de ode aduse "marelui conducator"

      Trepanat este unul care este trepanat, specialist in a identifica trollingul, virusul este nenorocit, sa fie bine ca sa nu fie rau, nu veti mai avea nimic si veti fi fericiti, vrem pace!!

    Banca Centrala a Rusiei dispune, din pacate, de o rezerva echivalenta a 630 miliarde USD, nu 80 mld EUR cum afirma autorul. Din aceasta, ~22% este "parcata" in Rusia (preponderent aur) si ~14% in China. Deci, poate dispune de ~36% din totalul rezervelor, ceea ce inseamna ~200 mld USD. Split-ul este cel la 31.06.2021, nu au mai publicat nimic de atunci. Daca invazia a fost planuita cu mult timp inainte probabil ca pana la declansare au mai facut miscari, asa este foarte probabil ca suma de care pot dispune in prezent sa fie mai mare de ~200 mld USD

    1. Cand a fost criza din Iran, SUA au blocat banii iranienilor. Le fel au facut cu Venezuela, Irak, Afganistan. Daca rusii isi tin banii prin SUA sau UK inseamna ca sunt cam prostalai.

    nu conteaza cat costa razboiul , ca sa-si duca planul la sfarsit globalistii , merge si un razboi . am scapat de covid oarecum si am dat de vladimir putin si tot asa mereu , dupa asta va veni altceva sa stea lumea in stres tot timpul .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb