COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor şi a şefului ARR, Mihai Alecu

S.B.
Miscellanea / 17 august 2021

COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor şi a şefului ARR, Mihai Alecu

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România cere, într-o scrisoare deschisă, demiterea secretarului de stat Sandor Gabor şi a şefului ARR, Mihai Alecu.

"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) vă atrage din nou atenţia cu privire la situaţia existentă în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi la vârful Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi vă solicită să publicaţi de îndată raportul Corpului de Control din 29 iunie 2021 cu privire la faptele penale săvârşite în respectivele instituţii publice.

De asemenea, vă solicităm să comunicaţi, de îndată, stadiul în care se află raportul întocmit în 8 septembrie 2020, de Direcţia Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transporturilor, document în care inspectorii arătau că la nivelul Direcţiei Generale de Transport Terestru, Direcţiei de Transport Rutier şi Autorităţii Rutiere Române s-a constituit un grup infracţional organizat care a delapidat bugetul ARR şi implicit al Ministerului cu peste 4,37 milioane euro în perioada 1 ianuarie 2016 - 12 martie 2020.

Aceeaşi soartă pare să o aibă şi raportul întocmit recent de Corpul de Control al ministrului Drulă cu privire la activitatea secretarului de stat Gabor Sandor şi a directorului general al ARR, Alecu Mihai, şi în care inspectorii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii susţin că este vorba despre fapte penale, ce ar trebui cercetate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Documentul respectiv se află pe masa ministrului Drulă din 29 iunie 2021, fără ca acesta să fi dispus vreo măsură, fară ca să îi fi demis pe cei doi responsabili şi fară ca să fi înaintat către Direcţia Naţională Anticorupţie raportul în care aceştia sunt incriminaţi de inspectorii din cadrul Corpului de Control.

"Şi, parcă pentru a perpetua starea de lucruri existentă la nivelul conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în ciuda raportului existent pe masa ministrului Cătălin Drulă, secretarul de stat Gabor Sandor şi directorul general al ARR Mihai Alecu lucrează la reglementări care să subjuge domeniul transportului rutier firmei de casă înfiinţată de actualul secretar de stat, care îşi doreşte nici mai mult, nici mai puţin să monopolizeze formarea profesională continuă a angajaţilor din transportului rutier şi să creeze un mecanism prin care să poată controla permanent componenţa comisiilor de examinare.

Aceste lucruri sunt dovedite şi în raportul recent al Corpului de Control care a verificat şi modul în care bazele de date din cadrul ARR au fost trimise, în mod fraudulos, către IFPTR Miercurea Ciuc, pe adresa de e-mail pe care actualul secretar de stat Gabor Sandor o are la firma respectivă", declară Vasile Ştefănescu, preşedintele C.O.T.A.R.

În loc ca acest raport să fi fost valorificat până în prezent de "anti-penalul" ministru Cătălin Drulă şi să fi fost înaintat către procurorii DIICOT, documentul zace probabil undeva printr-un sertar din Minister

În legătură cu directorul ARR, Mihai Alecu, faptele lui de abuz în serviciu au fost semnalate de C.O.T.A.R. de-a lungul întregului an şi au fost redate şi de către mass-media, astfel că întrebăm legitim ce mai caută acesta în fruntea Autorităţii şi de ce nu a fost demis până acum de ministrul Cătălin Drulă.

Pe această cale, solicităm public DEMITEREA secretarului Sandor Gabor, DEMITEREA directorului general al ARR, Mihai Alecu, şi trimiterea către DIICOT şi DNA a raportului întocmit de inspectorii Corpului de Control în 29 iunie 2021.

Numai astfel domeniul transportului rutier va fi eliberat de penali şi va începe să îşi construiască un destin european." se arată în scrisoarea COTAR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vasile Stefanescu este hotul care striga hotul. Cine era acolitul fostei directoare ARR. Aurelia Surulescu care a patronat ''grupul infractional" din Ministerul Transporturilor ?

    Cine a beneficiat din plin de pe urma activitatii acestui grup? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb