Cotaţia "Azomureş", turaţie maximă

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 26 mai 2008

Cotaţia "Azomureş", turaţie maximă

Cursul titlurilor s-a dublat în ultimele şapte şedinţe bursiere

Viteza maximă de creştere, de 15%, a fost atinsă pe fondul prefigurării unei crize alimentare la nivel mondial

Cei care au avut inspiraţia să investească, în urmă cu vreo două săptămâni, în acţiuni "Azomureş" (simbol AZO pe Bursa de Valori Bucureşti) şi-au dublat până vineri suma, după un raliu al cotaţiei.

Aprecierile, aproape de maximul admis, din ultimele şapte şedinţe bursiere, au dus cursul AZO la 0,449 lei/acţiune, în condiţiile în care, până atunci, se învârtise în jurul valorii de 0,2 lei. Mai mult, avansul luat de acţiunile producătorului de îngrăşăminte a venit pe fondul unei lichidităţi substanţiale.

În timp ce unii brokeri recunosc că au fost surprinşi de aces­te creşteri, alţii le pun pe seama rezultatelor excepţionale ale companiei în primele trei luni şi la finalul anului trecut. Combinatele de îngrăşăminte lucrează la capacitate maximă şi nu fac faţă comenzilor, ne-au spus brokerii, pe fondul crizei alimentelor şi a îngrăşămintelor, la nivel mondial.

"Azomureş a avut rezultate foarte bune în ultimele două trimestre, respectiv ultimul din 2007 şi primul din 2008", ne-a spus Radu Popescu Buzeu, de la SSIF "Tailwind Securities". Totuşi, în trimestrul patru din 2007, piaţa nu a realizat cât de bune sunt aceste rezultate, din cauza vânzării "Depomureş", care a generat 20 milioane dolari profit, este de părere analistul citat. "Astfel, piaţa şi-a dat seama de potenţialul companiei abia la momentul rezultatelor pe primul trimestru, când societatea a reuşit un profit similar cu cel de pe tot anul 2007. Preţul acţiunii a crescut puternic, înregistrând câştiguri de peste 10% în şase din ultimele şapte şedinţe bursiere", potrivit domnului Popescu Buzeu.

Domnia sa nu crede că acţiunea ar fi crescut atât de mult fără să intre la cumpărare anumiţi investitori, probabil de mari dimensiuni. "Nu este o întâmplare că în ultimele zile nu numai preţul a crescut, ci şi volumul de tranzacţionare pentru AZO, azi (n.r. vineri) fiind cea mai tranzacţionată acţiune", a mai menţionat analistul, adăugând: "De altfel, în aceeaşi perioadă, formată din ultimele şapte şedinţe bursiere, au fost transferate aproximativ 35 milioane de acţiuni, reprezentând 6,6% din capitalul AZO. Media ultimelor 52 de săptămâni este sub 0,5 milioane de acţiuni zilnic, faţă de 5 milioane zilnic, în ultima perioadă".

Pe lângă performaţele companiei, Alexandru Cristescu, de la SSIF "Piraeus Bank", consideră că la explozia preţului AZO au contribuit şi previziunile optimis­te legate de dezvoltarea domeniului îngrăşămintelor chimice, în strânsă legătură cu o posibilă criză alimentară mondială.

Mihai Cristian Alexa, de la SSIF "Broker" Cluj Napoca, este de părere că situaţia stocurilor limitate de cereale, mai ales pe pieţele din Asia, şi creşterea semnificativă a cererii pentru îngrăşăminte şi fertilizatori în prezent, cu perspective de menţinere a acestor tendinte şi în viitorul apropiat, vor avea efecte pozitive asupra Azomureş, care se vor vedea cel mai probabil în rezultatele financiare pe care le va afişa la sfârşitul primului semestru şi pe întreg anul 2008. "Din această perspectivă, privită ca investiţie pe termen mediu-lung, acţiunea AZO constituie o oportunitate de plasament pe piaţa de capital", susţine domnul Alexa.

În schimb, Radu Popescu Buzeu consideră că, pe termen lung, acţiunea rămâne una foarte riscantă din cauza contextului economic. "Problema preţului la gaze este foarte cunoscută, dar în afară de aceasta, riscul principal este legat de preţul la îngrăşăminte. Informaţiile actuale conduc la aşteptări privind creşterea continuă a preţului la îngrăşăminte, legat de preţurile cerealelor, dar tendinţa ar putea să se inversese pe termen mediu", susţine domnia sa.

Alexandru Cristescu opinează că o evolutie pozitivă a acţiunilor AZO, pe termen mai lung, este foarte probabilă, dar influenţată în mod direct de menţinerea nivelului de subvenţionare de către stat a gazelor naturale.

Chiar şi după aprecierile semificative din ultima perioadă, brokerii mai văd potenţial de apreciere a acţiunii pe termen scurt, pe fondul indicatorilor de evaluare foarte buni ai companiei. Analiştii calculează un raport PER (n.r. price earnings ratio - numărul de ani necesari recuperării investiţiei din dividende) de 2, calculat raportând preţul de închidere de vineri la profitul pe acţiune de anul trecut. Alexandru Cristescu estimează o oprire a creşterii în jurul valorii de 0,5 - 0,55 lei/acţiune şi chiar o corecţie.

"Azomureş" Târgu Mureş şi-a propus să obţină în acest an un profit net de 61,81 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de anul trecut, pe fondul sporirii veniturilor cu 55,83%, la 1,42 milioarde lei. Anul trecut, compania a obţinut un profit net de 55,61 milioane lei şi venituri totale de 914,56 milioane lei. Programul de investiţii pentru acest an este de aproximativ 5,7 milioane euro.

Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte din ţară, are un capital social de 52,6 milioane lei, divizat 526 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, cu 55,97%. Fondul Proprietatea deţine 7,69%, iar Azomureş Holding LLC controlează 19,05% din acţiunile companiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mai detine si 146 ha teren unde pretul pe mp e de 100euro. iar operatorul portuar chimpex ii apartine!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb