Procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul în care Dinu Patriciu este acuzat de infracţiuni economice ca urmare a faptului că au găsit "un act depus acum un an", a spus ieri omul de afaceri Dinu Patriciu la ieşirea din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La dosarul verificat de procurori a fost adusă în discuţie "aşa-numita creanţă din Libia", după cum a spus Dinu Patriciu.
Patriciu este acuzat că şi-ar fi însuşit banii cuveniţi statului din contracte de exploatare a ţiţeiului din Libia, aducând statului un prejudiciu estimat la aproximativ 75 de milioane euro. Deşi acuzaţiile se bazează pe o Hotărâre de Guvern din 1993 care stabileşte că profitul companiei "Rompetrol" din afacerea libiană trebuie vărsat la buget, Dinu Patriciu a spus în câteva rânduri că această creanţă nu este a statului.
Ovidiu Buduşan, avocatul omului de afaceri, ne-a spus că "Rompetrol a valorificat o creanţă proprie şi a plătit impozit la stat pentru acest lucru, iar restul acuzelor sunt doar născociri". Acest lucru nu poate fi adevărat deoarece "actul cu pricina este un contract de cesiune în care este implicată o firmă din grupul Rompetrol".
Domnia sa spune că "schimbarea de încadrare a infracţiunii poate avea ca efect, în condiţiile în care cineva se pliază pe părerea procurorilor, sporirea pedepsei", dar a adăugat că "şansele sunt de 0% să se întâmple aşa ceva". Acest spor de pedeapsă s-ar putea adăuga la infracţiunea de delapidare, însă în opinia reprezentantului în instanţă a omului de afaceri nu este niciun risc să se producă aşa ceva pentru că "nu s-a produs nicio infracţiune în legătură cu acest act sau cu alte acte din dosarul Rompetrol".