Credit Agricole - profit în scădere puternică

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 august 2012

Credit Agricole - profit în scădere puternică

Credit Agricole, a treia mare bancă franceză, a raportat o scădere de 67% a profitului pentru trimestrul al doilea, din cauza pierderilor din Grecia şi amortizării participaţiei la Intesa Sanpaolo.

Profitul net al băncii franceze a coborât la 111 milioane euro în trimes­trul al doilea, de la 339 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit unui comunicat.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indica un profit net de numai 19 milioane euro, informează Mediafax.

Credit Agricole analizează încă ofertele primite de la cele mai mari trei bănci elene, National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, pentru preluarea concurentului mai mic Emporiki Bank. Cele patru bănci elene enumerate sunt prezente şi în Româ­nia, unde NBG deţine Banca Româ­nească, EFG Eurobank Ergasias controlează Bancpost, iar Alpha şi Emporiki funcţionează prin subsidiare cu aceleaşi nume.

"Nu a fost luată nicio decizie privind intrarea în discuţii mai avansate privind vreuna dintre aceste propuneri", se arată în comunicat.

Discuţiile continuă cu banca naţională a Greciei, Fondul Elen de Stabilitate Financiară şi Comisia Europeană, pentru a determina termenii şi condiţiile la care ar fi supusă vânzarea Emporiki către o bancă mai mare din Grecia, notează Credit Agricole.

Dintre băncile străine cu expunere pe Grecia, Credit Agricole ar înregis­tra cele mai ridicate pierderi în urma ieşirii ţării din zona euro.

În luna iulie, grupul francez a recapitalizat Emporiki cu 2,3 miliarde euro prin conversia parţială în capital a finanţării acordate subsidiarei elene. În urma majorării de capital, expunerea de capital a Credit Agricole pe Emporiki a crescut la 2,7 miliarde euro, iar expunerea de credit a scăzut la 2,3 miliarde euro.

Banca franceză a înregistrat în trimestrul al doilea o pierdere de 370 milioane euro în Grecia şi un cost excepţional de 427 milioane euro derivat din amortizarea participaţiei pe care o deţine la Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă italiană.

Credit Agricole a cumpărat participaţia majoritară la Emporiki în anul 2006, pentru 2,2 miliarde euro. Dintre cele mai mari bănci elene, Emporiki era la acea dată cea mai puţin profitabilă. De atunci, Emporiki a înregistrat profit numai în 2007, pierderile acumulate de Credit Agricole la subsidiara elenă totalizând aproximativ 5,7 miliarde euro până la sfârşitul lunii iunie a acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb