Creditele noi acordate de bănci au crescut cu 28%

A.D.
Bănci-Asigurări / 21 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Băncile din România au acordat credite populaţiei şi companiilor în valoare totală de aproape 114 miliarde lei, în perioada ianuarie - august 2024, cu 28% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2023, potrivit unui comunicat primit la redacţie.

Astfel, valoarea creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor în primele opt luni ale anului reprezintă echivalentul a 27,9% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii august 2024.

Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 407,89 miliarde lei la finele lunii august, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor şi

rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.

Evoluţia creditului neguvernamental din prima parte a anului confirmă apetitul în creştere al populaţiei pentru împrumuturi, care a accesat 56,4% din valoarea creditelor noi, şi sprijinul

constant pe care băncile din România îl acordă companiilor.

Astfel, în primele opt luni ale anului au fost acordate credite companiilor de aproape 50 miliarde lei. Repartiţia pe monede relevă că în primele opt luni ale anului curent, 82,7% din împrumuturi au fost acordate în moneda naţională, 16,38% în euro şi 0,92% în dolari, ceea ce arată încrederea în moneda naţională şi contribuie la reducerea riscului valutar.

Sistemul bancar din România se află într-o poziţie prudenţială şi financiară adecvată, mai toţi indicatorii fiind situaţi peste mediile sectoarelor bancare din Uniunea Europeană.

Băncile din România sunt solide şi bine capitalizate, indicatorul de solvabilitate a ajuns la 24,05% în luna iunie 2024, de trei ori peste minimul solicitat. Din perspectiva lichidităţii, indicatorii se plasează la niveluri confortabile şi, în plus, structura bilanţieră a băncilor este orientată către active lichide. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate se situa la 286,05%, potrivit datelor la luna martie 2024, în timp ce media europeană era de 167,1% în decembrie 2023.

Potrivit comunicatului, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era de 65,94% în martie 2024, mult mai ridicat faţă de media europeană, de 42,3%, în decembrie 2023, asigurând astfel stabilitate şi rezilienţă. Rata creditelor neperformante a fost de 2,49% în iunie 2024, la o diferenţă redusă de media europeană care este de 1,9%. Băncile au suficientă marjă de manevră să crească creditarea pe baze sustenabile, toţi indicatorii care indică stabilitatea, lichiditatea şi rezilienţa fiind adecvaţi.

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. AVEM STAgnare economica plus 0,1% pib dar inflatie si explozie de plus 28% la credite de consum.

    semn ca lumea nu mai are bani si se indatoreaza la banci pt lucruri ce inainte se plateau cash. 

    faptul ca majoritatea de peste 85% din credite au fost in lei nu arata incredere in leu, ci neincredere in leu, ca altfel luau credit in euro unde-i dobanda mai mica.

    dar dc ti-e teama ca va scadea leul fata de euro, iei creditul in lei chiar cu dobanda mai mare. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb