Cristian Boureanu, condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare

T.V.
Politică / 9 mai 2019

Cristian Boureanu

Cristian Boureanu

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost condamnat definitiv, astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în dosarul în care este acuzat că a lovit un poliţist rutier.

Iniţial, Boureanu primise, în iunie 2018, la Judecătoria Sectorului 1, o condamnare de doi ani şi două luni cu suspendare, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi nouă luni închisoare cu suspendare.

CAB a mai decis ca Boureanu să stea doi ani sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, perioadă în care trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În plus, magistraţii au decis prelevarea de probe biologice de la Boureanu, care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În acelaşi dosar, prietena lui Boureanu, Laura Dincă, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 2.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

CAB a menţinut şi decizia pe latură civilă, prin care Boureanu a fost obligat să plătească 7.000 de euro daune morale către poliţistul Andrei Ovidiu.

În iulie 2017, Boureanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ultraj, iar Laura Teodora Dincă pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, pe 9 iunie 2017, în jurul orei 1,30, maşina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bulevardul Aviatorilor din Capitală.

În momentul în care poliţiştii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a ameninţat un poliţist şi i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămaşa uniformei şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Poliţistul a reacţionat şi l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.

Potrivit Parchetului, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie şi 6 iulie 2017, prietena lui Boureanu a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă fostului deputat. Astfel, declaraţia din 6 iulie 2017 este în contradicţie cu cea anterioară şi cu probatoriul administrat în dosar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb