Cristian Sima: Ves Sighişoara riscă falimentul, dacă acţionarii nu vor să majoreze capitalul

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 18 august 2009

Şeful WBS România, Cristian Sima, afirmă că a renunţat la conducerea Ves Sighişoara (VESY) după ce acţionarii s-au opus în două rânduri unei majorări de capital cu un milion de euro, operaţiunea fiind necesară pentru reorientarea firmei către producţia de panouri solare.

"La Ves Sighişoara avem şomaj tehnic, de aproape două luni, dar ca să pot salva această firmă am propus de două ori să măresc capitalul cu un milion de euro. Însă, salariaţii au votat împotrivă de fiecare dată pentru că nu au vrut să îşi diminueze participaţia de 50% cumulat", a declarat, pentru NewsIn, Cristian Sima, preşedintele WBS România şi cel mai mare acţionar al Ves Sighişoara.

Sima şi-a dat demisia la începutul acestei luni din funcţiile de preşedinte şi membru al consiliului de administraţie la Ves Sighişoara şi a fost înlocuit de Alexandru Farca. El a luat această decizie după ce a încercat de două ori să majoreze capitalul social al Ves cu 4,3 milioane lei, dar acţionarii au respins această propunere în cadrul a două adunări generale.

"Mi-am dat demisia de la Ves Sighişoara pentru a nu pierde mai mulţi bani degeaba. Adică, ori aduc un milion de euro şi salvez fabrica şi devin majoritar, ori o va scoate banca la mezat (vânzare publică -n.r.), o va vinde pe bucăţele şi atunci poate o cumpăr. Eu m-am oferit să dau un milion de euro, dar ceilalţi acţionari nu au vrut să voteze pentru că în acest mod îmi creştea mie cota din capitalul companiei", explică Sima.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb